Scriam, cu puțină vreme în urmă, despre faptul că ministrul Sorin Câmpeanu, bodyguardul plagiatorilor, trebuie ținut cât mai departe de posibila încercare de a elabora o nouă lege a Educației/ Învățământului. Chiar este nevoie de o lege care nu trebuie otrăvită de incompetență.
Aceeași exigență se impune și în cazul lui Klaus Iohannis, care vântură, de ani de zile, o fantomă numai de el pricepută: ,,România educată”. Denumirea este ofensatoare pentru români. Klaus Iohannis trăiește ciudat, într-o țară despre care, probabil, crede că este constituită numai din maneliști și politicieni. Habar n-are de faptul că poporul român este unul educat. Și o bătrânică analfabetă, de la țară, are o educație care o recomandă vârtos pentru titlul de om. ,,O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor”, spune Petre Țuțea, cel care riscă frumos și cu știuta zicere: ,,Nu e om, Kant. N-a reușit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lângă Kant”. Klaus Iohannis ar fi putut fi un personaj negativ important al unui râvnit studiu al lui Petre Țuțea: ,,Am dorit întotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema «Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români»”. Asta face Klaus Iohannis: mimează truda autentică, se află în treabă. Președintele reîncălzește ciorba unui tertip electoral pentru care așteaptă resurse europene. Dacă ar fi schițat un proiect de genul ,,România necoruptă” sau ,,România morală”, da…
Proiectul iohannisian este jenant. Are spirit farfuridian. Nu face decât să cosmetizeze actualul sistem educațional. Propune schimbarea denumirii unor instituții și fardarea unor moravuri otrăvite. E o ciornă tristă la care se lucrează, cu știuta celeritate prezidențială, de vreo cinci ani. Ce autoritate morală și profesională îl recomandă pe cel care a obținut un amărât de 7(șapte) la examenul de definitivare în învățământ să aibă îndrăzneli de revoluționare a acestui domeniu? Am citit ciorna iohannisiană veche de un cincinal și am făcut niște însemnări. Iată unele dintre ele: ,,banalități solemne”, ,,formulări vagi, de țânc rămas corigent la logica elementară”, ,,vorbărie electorală”, ,,idei știrbe”, ,,unde este noutatea, unde este schimbarea?”, ,,o părerologie lipsită de bun simț”, ,,o formă fără pic de fond”, ,,o gargară publică grețoasă”, ,,o demagogie agresivă”, ,,frustrări de profesoraș rătăcit în provincia spiritului”, ,,scălămbăieli de birtaș rămas înțepenit cu ochii și mâna pe cârpa murdară de pe tejghea”, ,,licurici care se crede Soare”, ,,aceeași Mărie, dar cu pălărie second-hand”…
Nu avem nevoie de o fantomă tip ,,România educată”, ci de o lege riguroasă a domeniului; riguroasă și respectată. Una pentru elevi și studenți, pentru părinți, pentru viitorul nației, nu pentru viața mizeriilor electorale. Atunci când ne-a oferit o lege din sevele căreia încă supraviețuiește învățământul românesc, Spiru Haret a ascultat vocile unor spirite profunde, n-a fost orbit de focurile de artificii ale haimanalâcului politic, spectacol grotesc atât de drag (ne)domnului Klaus Iohannis.
Privind către eterna ciornă ,,România educată”, gândul îmi fuge către cele patru categorii de oameni pe care le sintetizează Carlo M. Cipolla, istoric italian al economiei, în ,,Legile fundamentale ale imbecilității umane” (București, Editura Humanitas, 2014, 76 de pagini): fraierii: atunci când fac ceva, ei pierd, alții câștigă; răufăcători: acționează în beneficiul propriu, mereu spre paguba altora; inteligenții: când întreprind ceva, câștigă atât ei, cât și ceilalți; imbecilii: când fac ceva, pierd și ei, și ceilalți”. Dumneavoastră, care ați citit, cu siguranță, mâzgăliturile din ,,România educată”, urmând sugestiile lui Cipolla îi puteți încadra pe autorii acestui proiect (dacă sunt mai mulți…) într-una din categoriile amintite. Eu nu pot decât să vă spun că-mi este sufletul asediat de zvârcolirile aruncate în el de ,,Prima Lege Fundamentală a Imbecilității Umane” formulată de Carlo M. Cipolla: ,,Numărul indivizilor imbecili în viaţă este mereu şi în mod inevitabil subestimat de toată lumea“.
