În marginile unei toamne care își mătură ultimele frunze, cu un soare încruntat care părea să alunge și ultimii trecători de pe stradă, la împlinirea a o sută de ani de la nașterea ilustrului dascăl și om de o rară frumuseţe morală, Mihail Andrei, elevii și profesorii Liceului Teoretic „Ion Borcea” din orașul Buhuși, în colaborare cu Biblioteca Orășenească „George Bacovia” și cu Asociația Culturală „Renașterea”, au derulat o emoţionantă filă din proiectul ,,Centenarul Mihail Andrei”.
Amfiteatrul liceului a devenit neîncăpător, fiind animat de prezența sufletelor calde ale elevilor care au adus un omagiu deosebit distinsului profesor și lingvist. Momentul omagial a fost deschis de o alocuțiune a profesorului Ion Fercu, scriitor, care a captat repede atenția și interesul auditoriului. Fost multă vreme director al acestei instituţii, acesta le-a prezentat elevilor și un scurt material video, împărtășind-le din experiența vizitei sale prin locurile natale ale profesorului Mihail Andrei: satul Cubolta, raionul Sângerei, Republica Moldova.
Eleva, Delia Ioana Mândrilă, a depănat alte amintiri despre povestea scurtei călătorii a celui omagiat prin această lume, despre bogata zestre afectivă și intelectuală pe care ne-a lăsat-o moștenire: „A fost omul care și-a dăruit întreaga viață studiului, trăind printre cărți, pentru cărți și pentru educația tinerilor de care a fost înconjurat în permanență. A lăsat în sufletele celor pe care i-a educat imaginea unui dascăl modest și dăruit întrutotul profesiei, care nu s-a oprit niciodată din învăţat, oferind și altora, cu mărinimie, din tot ceea ce știa și ceea ce era”.
Sub îndrumarea profesorilor coordonator, Rotaru Adelina și Munteanu Nadina, cu sprijinul profesorului documentarist Corbu Mihaela, elevii claselor a X-a A și a X-a D au încântat publicul spectator cu un popas afectiv emoţionant concretizat într-o șezătoare literară cu specific autumnal, care ne-a trimis cu gândul și sufletul în timpuri ancestrale. Adolescenții s-au străduit să reitereze acele șezători de altădată, despre care le-au povestit bunicii lor, la care participau membri ai comunității rurale, îmbrăcați în straie populare, unde se spuneau povești, glume, basme, ghicitori și erau oferite sfaturi. Au fost prezentate și dansuri populare. Îmbrăcate în costume tradiționale, elevele Tanasă Ilaria Elena și Doroftei Lorena Maria, au încântat cu vocea lor de excepţie, interpretând o secvență din balada populară „Miorița”, continuând cu binecunoscutul cântec popular „Lie, Ciocârlie”, mângâindu-ne sufletele cu „Mociriță cu trifoi”.
La invitaţia prof. Alina Mihaela Moga, director, și a prof. Daniela Elena Mihai, director adjunct, au participat la această manifestare și personalităţi ale oraşului precum ing. Vasile Zaharia, primar, prof. Petru Botezatu, preşedinte al Asociației Culturale „Renașterea”, prof. Ion Dinvale, scriitor. Biblioteca „George Bacovia” din Buhuși a fost reprezentată de Mihăilă Eduard Ioan și Tăutu Suzana, primul realizând și un documentar video al întâlnirii. Menționăm nu doar prezenţa, ci și implicarea deosebită în realizarea acestei activităţi a prof. Andrei Oana Maria și a prof. Călugăru Adina.
Manifestarea a fost apreciată, printr-un discurs elevat, de edilul oraşului.
Profesor Rotaru Adelina