Libertatea şi responsabilitatea

Evanghelia duminicii a XXIII-a de peste an ar putea să ne apară destul de misterioasă; ne este greu să ne imaginăm cum se poate pune în practică această învăţătură în comunităţile sau societatea noastră. În schimb, primii cititori ai Evangheliei după sfântul Matei găseau în aceste cuvinte o regulă practică de comportament în raporturile reciproce din cadrul comunităţii creştine. Şi dacă se întâmpla că cineva nu se comporta bine, ceilalţi erau invitaţi să-i aducă la cunoştinţă comportamentul incorect, cu multă politeţe. Ideea era aceea a ajutorului reciproc în căutarea de a fi fideli Evangheliei. Numai acela care ar fi refuzat orice observaţie şi ar fi ajuns în contrast cu ceea ce întreaga comunitate creştină considera corect şi bun, de abia atunci era exclus din viaţa comunităţii, din cauza incompatibilităţii ideilor şi comportamentului faţă de comunitatea creştină.
Astăzi, lucrurile sunt mult mai complicate. În societatea noastră, toţi suntem foarte susceptibili în ceea ce priveşte libertatea personală. Trăim într-o cultură „pluralistă”, cum se spune, unde fiecare este liber să gândească şi să facă ceea ce vrea, fără a privi la alţii. Apoi, în general, atunci când se vorbeşte despre libertate, aceasta este înţeleasă mai ales în sens negativ: a nu fi obligat la ceva, a nu fi constrâns sau împiedicat de la ceva anume. Pe scurt, libertatea e înţeleasă în termeni individualişti şi egoişti: „Fac cum mi se pare şi-mi place; alţii să facă ce vor”. Însă, de fapt, toţi suntem condiţionaţi unii de ceilalţi, fie că ne place sau nu. Astfel, „ceilalţi” apar adesea ca un obstacol sau o piedică adusă libertăţii noastre. Adesea, libertatea fiecăruia se confruntă cu libertatea unuia sau altuia. Şi, până la urmă, suntem constrânşi să recunoaştem că libertatea pe care noi am dori-o este un vis irealizabil în această lume.
Pentru a ieşi din acest cerc, trebuie să punem altfel problema libertăţii. De fapt, privind cu atenţie, libertatea înseamnă responsabilitate. Suntem liberi, adică responsabili de ceea ce facem.
Nu există libertate fără responsabilitate. În societatea noastră poate că se vorbeşte prea mult despre libertate şi drepturi, dar prea puţin despre responsabilitate şi datorii, în timp ce spaţiul de libertate al tuturor se lărgeşte cu cât se exercită mai concret sensul responsabilităţii fiecăruia. Şi tocmai în această direcţie ne invită să ne îndreptăm Evanghelia: lărgind sensul nostru de responsabilitate unii faţă de ceilalţi.
Ca şi creştini, nu putem spune niciodată: „Sunt responsabil de mine însumi. Mă gândesc la mine, ceilalţi îi priveşte”. Şi aceasta tocmai pentru că Evanghelia ne învaţă: dacă observi că fratele tău greşeşte, spune-i şi ajută-l să se îndrepte. Nu este vorba de a o face pe moraliştii cu orice preţ. Este vorba mai degrabă de a depăşi egoismul indiferenţei şi de a avea unii faţă de ceilalţi acea grijă şi acel simţământ de responsabilitate care se nasc din iubirea reciprocă.
În loc de a visa o libertate iluzorie, înţeleasă ca o fugă de orice angajament şi responsabilitate, Evanghelia ne invită să găsim o libertate interioară mai înaltă în atenţia şi ajutorarea reciprocă.

Pr. Gabriel-Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău