Când angajații Charlie Hebdo au fost împușcați la locul de muncă, toată lumea a fost de acord: nu contează ce ai scris, pe cine ai mâniat, există un lucru care se numește «libertate de expresie» care trebuie să te protejeze. Cetățeni simpli și șefi de state s-au ridicat în apărarea acestei libertăți, postulând că fiecare om are dreptul să spună, să scrie, să afirme ceea ce crede fără ca vreun stat, organizație sau individ să se opună.
În mod foarte util, intreaga lume a preferat, atunci, să nu amintească de cazul lui Julian Assange, închis de ani de zile în așteptarea unei extrădări în SUA care-i poate aduce pedeapsa capitală. Julian n-a făcut altceva decât să se prevaleze de acest drept inalienabil la libera exprimare și să dezvăluie secrete deranjante ale jandarmului mondial.
L-au uitat și pe Edward Snowden, care, la fel, a considerat că are dreptul să dezvăluie că SUA își spionează nu doar inamicii, ci și propriul popor folosind metode pe care fostele servicii secrete comuniste nu au avut nici curajul și nici posibilitatea să le aplice.
Timpul a trecut. Au început să apară cazuri tot mai multe de excepții de la libertatea de exprimare. S-a dovedit că, la fel ca în Ferma Animalelor, unele cazuri sunt mai libere decât altele. Că nu toți cei care vor să spună ceva au și voie să o facă.
Anul trecut, serviciile secrete ucrainene au încercat să-l asasineze pe Aleksandr Dughin, filosof rus și – s-a spus – ideolog al lui Putin. N-au reușit, au ucis-o pe fiica acestuia. „Lumea liberă” a aprobat: e bine că au omorât-o, era o propagandistă. Eticheta este discutabilă, însă, parcă se bătuse în cuie o idee. Dintr-o dată, libertatea de expresie se dovedește că nu mai este pentru toată lumea. Occidentul are voie să pună în circulație mii de legende pe post de informații de presă, în numele libertății de exprimare, cei de cealaltă parte a baricadei nu mai au voie să spună nimic care nu e pe aceeași linie cu ideile de la Washington, Berlin sau Londra.
Dintr-o dată este nu doar permis, dar chiar indicat ca tuturor celor care spun lucruri care contrazic politica oficială a SUA sau UE să le fie închisă gura prin toate metodele posibile, inclusiv prin terorism întrucât sunt… propagandiști.
Ultimul caz, cel de acum câteva zile, a lui Vladlen Tatarsky, asasinat într-o cafenea din Sankt Petersburg, de explozia unei bombe, ne este prezentat similar de televizioniștii noștri: un propagandist care merită să moară deoarece își susținea țara pe Internet.
Este alarmant să vedem că unii membri ai societății pot ajunge să își urască cu atâta înverșunare inamicul încât să considere terorismul ca o soluție acceptabilă. Acesta este un semn clar că această societate s-a degradat atât de mult încât a pierdut orice urmă de rațiune și umanitate. Terorismul nu poate fi niciodată și nicicând justificat!
Norocul propagandiștilor noștri de la televizor este că fac o muncă atât de bună în folosul rușilor încât serviciilor secrete ale Moscovei nici prin gând nu le trece să-i asasineze…
