Într-o eră în care rețelele sociale au devenit un pilon central al comunicării globale, libertatea de exprimare este testată în moduri fără precedent. Cazul lui Jordan Plain, un tânăr de 30 de ani din Marea Britanie, condamnat la opt luni de închisoare pentru că a imitat o maimuță în fața imigranților africani, aduce în prim-plan dilema complexă a echilibrului dintre libertatea de exprimare și protejarea comunităților de discursul urii. Acest incident, alături de valul de arestări și condamnări care au urmat în Marea Britanie, ridică întrebări esențiale despre limitele libertății de exprimare și despre modul în care guvernele gestionează aceste situații într-un peisaj social și politic tot mai polarizat.
Marea Britanie, țara care a fost considerată mult timp leagănul democrației moderne, se confruntă acum cu provocări majore legate de gestionarea libertății de exprimare în contextul rețelelor sociale. Legea este clară: orice postare care incită la ură rasială sau religioasă, sau care răspândește informații false, poate atrage sancțiuni penale.
Într-un an, peste 3.300 de persoane au fost condamnate în Marea Britanie din cauza meme-urilor și postărilor pe rețelele sociale, iar numărul arestărilor a depășit deja 700 de persoane, dintre care 302 au fost puse sub acuzare în legătură cu revoltele izbucnite după uciderea a trei fete în Southport. Aceste statistici demonstrează o reacție dură din partea autorităților, care consideră că menținerea ordinii sociale și protejarea cetățenilor de discursul urii sunt priorități absolute. Totuși, acest val de represiune digitală ridică întrebări despre proporționalitatea măsurilor și despre riscul de a crea un climat de teamă și autocenzură.
Un aspect controversat al acestei situații este percepția că guvernul britanic aplică un dublu standard în ceea ce privește justiția. În timp ce persoanele care exprimă opinii considerate ofensatoare sau incitatoare pe rețelele sociale sunt pedepsite sever, faptele violente comise de anumite grupuri, inclusiv imigranți, par a fi tratate cu mai multă indulgență. Această percepție de inechitate generează frustrări și alimentează sentimentele de nedreptate în rândul populației, contribuind la polarizarea societății.
Să ne amintim doar de acel infam 10 august de la noi, când rețelele de socializare erau pline de îndemnuri la violență și ură. Când se cerea să curgă sânge, se filmau și se distribuiau agresiuni contra forțelor de ordine, când lideri de opinie postau în voie îndemnuri la lapidarea celor care aveau alte opinii politice. Atunci, rețelele erau pline de mesaje care îndemnau la violență împotriva forțelor de ordine, iar cei care au instigat la astfel de acțiuni au fost, în cele din urmă, protejați și chiar sprijiniți de comunitatea internațională. În schimb, în Marea Britanie, unde violențele au fost asociate cu instigările online, autoritățile au adoptat o poziție mult mai dură.
Întrebarea unde începe și unde se termină dreptul la libertatea de exprimare devine din ce în ce mai pertinentă în contextul contemporan, în care guvernele încearcă să echilibreze libertatea de exprimare cu nevoia de a menține ordinea publică și securitatea națională. Deși libertatea de opinie este protejată prin constituții și convenții internaționale, ea nu este absolută. Acest drept trebuie să fie exercitat într-un mod care nu încalcă drepturile altora, nu incită la violență și nu amenință siguranța națională.
Evident, orice guvern va încerca să se protejeze acuzând protestatarii că sunt extremiști și că vocea lor trebuie amuțită, dar această tendință de a stigmatiza opoziția ridică semne de întrebare cu privire la limitele puterii guvernamentale și riscul de a aluneca într-o formă de dictatură. Într-un regim democratic, guvernele au datoria de a respecta și proteja libertatea de exprimare, chiar și atunci când aceasta este incomodă sau critică. Cu toate acestea, atunci când guvernele încearcă să reducă la tăcere vocile critice sub pretextul că acestea sunt extremiste, ele riscă să erodeze însăși esența democrației. Așadar, dictatura începe atunci când statul folosește forța legii pentru a suprima orice formă de opoziție, în loc să promoveze dialogul și dezbaterea deschisă.
În plus, nu putem ignora problema dublei măsuri, un concept care subminează credibilitatea autorităților și a principiilor democratice. Dacă într-o țară precum România sau Venezuela, violența anti-sistem este tolerată sau chiar încurajată de forțele internaționale, dar în alte țări este aspru pedepsită, atunci se creează un precedent periculos. Acest dublu standard alimentează nemulțumirile și frustrarea în rândul cetățenilor, care percep guvernele și comunitatea internațională ca fiind ipocrite și partizane.
