20 septembrie 2024
ActualitateLiberalii din CJ se opun restituirii proprietatii

Liberalii din CJ se opun restituirii proprietatii

O situatie fara precedent in istoria Consiliului Judetean s-a inregistrat la ultima sedinta. Liberalii s-au opus, pana la ultimul, votarii proiectului de hotarare prin care unui bacauan urma sa-i fie restituita proprietatea. Omul care a revendicat acum 16 ani o suprafata de 663 de metri patrati in curtea Spitalului Judetean de Urgenta are si o hotarare judecatoreasca prin care i se atesta drepturile de proprietate asupra terenului. Nici sentinta judecatorilor, nici faptul ca omul nu mai poate primi acum decat 216 metri patrati din vechea proprietate nu au avut vreo valoare in fata consilierilor liberali. Ei au votat in bloc amanarea proiectului de hotarare prin care bucata de teren din curtea spitalului, apartinand acum domeniului public al judetului Bacau, sa ajunga din nou la fostul proprietar. Motivul principal de care s-au agatat conslierii liberali a fost acela ca la mapa de sedinta nu a fost atasata schita terenului decat cu o zi inainte de supunerea la vot. Doctorul Mihai Ichim (foto), consilier liberal, a lasat insa sa se inteleaga ca nu este de acord cu retrocedarea din curtea spitalului. “Ori ii dam tot terenul, prin compensare, in alta parte, ori i-l restituim prin Fondul aProprietateaa. Nu sunt de acord sa-l dam pe bucatele”, a spus Ichim. Explicatiile presedintelui Consiliului Judetean (CJ), Dragos Benea, ca cererea fostului proprietar nu este de restituire prin compensare, ci in natura, si ca acesta are si o hotarare judecatoreasca de punere in drepturi, nu au avut niciun efect. Consilierii liberali au votat amanarea proiectului pentru sedinta viitoare. Ei au cerut amanarea pe motiv ca le trebuie timp pentru studierea schitei cu terenul propus pentru restituire. “Nu suntem impotriva restituirii acestui teren. Vrem doar timp sa studiem proiectul si sa dam o solutie buna”, a incercat sa salveze situatia, in fata ziaristilor, Ionel Palar, vicepresedinte CJ. Liberalii nu s-au lasat insa si au mai trecut o data la atac. Atunci cand s-a ajuns la votarea proiectului de hotarare privind aprobarea avizelor eliberate de Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si urbanism. De data aceasta, Silvestru Dogaru a fost cel care a ridicat obiectiuni. “Cred ca trebuie sa amanam si acest proiect pentru ca atunci cand eliberam avizele pentru PUZ-uri trebuie sa avem toata documentatia la dosar. Sunt societati care sunt tinute cate cinci luni pentru avizele de la CJ, pentru ca se evita sedinte la rand sa fie bagate pe ordinea de zi, timp in care oamenii se apuca de construit”, a spus Dogaru. Doar ca interventia liberalului i-a ridicat o minge la fileu lui Benea. “Sunteti in off-side, domnule consilier. Stiu la ce societate va referiti. Este vorba de Real, dar nu stiti un lucru. Nu noi am amanat avizarea PUZ-ului, ci Primaria Bacau nu ne-a cerut avizul pentru Real, asa cum prevede legea. Si nu doar legea spune ca Primaria trebuia sa ne ceara avizul pentru constructie, ci si Tribunalul. Acum, ne judecam si la Curtea de Apel. Daca si aceasta instanta va da aceeasi solutie, Real-ul, care va fi inaugurat pe 30 iulie, a fost construit ilegal”, i-a replicat Dragos Benea consilierului liberal. Scris de Cezara Duta





spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img