25 decembrie 2024

Liberalii băcăuani vor să pună umărul la rezolvarea problemelor administrative ale orașului

Deputatul PNL, Ionel Palăr, însoțit de membri marcanți ai partidului în plan local, a organizat vineri dimineață o conferință de presă în care și-a arătat disponibilitatea de a sprijini administrația locală în realizarea proiectelor stringente ale orașului. Cum nu putea fi ocolit subiectul lipsei apei în oraș, deputatul Ionel Palăr, a venit cu o propunere pentru administrația locală.

„Noi, liberalii, cu excepția a două comunicate de presă pe care le-am fi dat publicității, nu credem că era cazul să facem din Bacău o vedetă politică. Orașul Bacău se scufundă în neputința administrației, iar ca să nu se întâmple acest lucru venim cu soluții și propuneri clare, de care vrem să se țină cont. Vom răspunde pozitiv administrației locale și județene, în folosul comunității. Propunerile noastre vizează rezolvarea rezervei de apă a orașului, repararea infrastructurii și stoparea degradării ei, iar față de începerea anului școlar trebuie să avem o abordare responsabilă”



Ionel Palăr, deputat PNL Bacău

La capitolul care vizează apa orașului, Iulian Stoican, fost viceprimar al municipiului Bacău, a punctat câteva aspecte care s-ar putea concretiza într-o soluție practică și cu aplicabilitate imediată. Forarea unor puțuri la mare adâncime în câteva zone din oraș ar putea elimina alimentarea la bidon cu apă a orașului. Iulian Stoican declară că primăria are zone disponibile în zona Gării, în sudul orașului sau în Parcul Cancicov, zone care ar putea fi exploatate, știut fiind cunoscute cu potențial (izvoare).

„În zona Gării sunt puțuri și izvoare care deservesc locuitorii din zonă. În zona de sud a orașului pot fi forate alte puțuri, existând disponibilitate în curtea Colegiului Grigore Antipa, fostul Liceu de chimie. Ca să rezolvăm din start problemele cu apa, în caz de avarie, la spitalul județean, se pot face alte forări în zona parcului la hotar cu unitatea spitalicească. Cu o investiție minimă de 300.000 euro se va putea face această rezervă de apă, fără să mai așteptăm încă trei ani până se rezolvă proiectul municipalității legat de Rezerva de apă”

Iulian Stoican, membru PNL Bacău

Când igienizăm școlile

Ilie Bîrzu, consilier local și membru PNL a vorbit audienței despre situația incertă în care se află unitățile de învățământ, la o lună și jumătate pâna la începerea anului școlar 2018-2019.

„Banii pentru igienizarea unităților de învățământ au fost aprobați târziu în Consiliul Local. Până parcurgem toate procesele de împărțire a sumelor respective, ajungem deja la sfârșitul lunii august. Când mai facem igienizările? Unde mai punem că banii sunt foarte puțini! Între 10.000 și 15.000 de lei de școală! Banii sunt foarte puțini și nu vor acoperi toate nevoile școlii, de la igienizare până la schimbarea mobilierului. În total este vorba despre 24 miliarde de lei vechi, însă nu știm cât este pentru igienizare și cât se alocă claselor pregătitoare”

Ilie Bîrzu, membru PNL Bacău


Bani puțini pentru localitățile inundate

Capitolul inundații, un alt punct sensibil tratat de liberalii băcăuani a scos la lumină o serie de nemulțumiri. Din sumele raportate în urma evaluărilor făcute după inundații, 11 comune cu primari liberali au primit doar firimituri.

„Doar trei localități au primit necesarul de bani! Cele 11 comune afectate de inundații unde avem primari liberali au primit foarte puțini bani. Vă dau exemplul orașului Slănic Moldova care a solicitat 2,5 milioane de lei și a primit 360 de mii lei, comuna Ardeoani a solicitat 600 de mii lei și a primit 300 mii lei, comuna Măgirești a solicitat 2 milioane lei și a primit 16.000 lei, iar exemplele continuă. Vom solicita prefecturii lista cu sumele plecate din Bacău și vom confrunta cifrele cu hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial pentru a vedea pe unde s-au pierdut banii”

Ionel Palăr, deputat PNL Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img