Partidul Național Liberal a împlinit vârsta de 142 de ani, iar momentul a fost marcat cum se cuvine de către liberalii băcăuani. Miercuri, în cadrul unei manifestări inedite, aceștia au depus o coroană de flori la bustul lui Mircea Cancicov, din parcul care îi poartă numele și tot acolo au evocat personalitatea marelui fruntaș liberal băcăuan și a altor personalități locale care într-adevăr au adus o contribuție importantă la dezvoltarea țării.
Au fost prezenți Ionel Palăr, liderul organizației județene a PNL, consilieri județeni, consilieri locali, membri ai PNL Bacău, precum și renumitul profesor de istorie Jean Ciută, unul dintre cei mai vechi liberali băcăuani.
Un invitat de marcă a fost profesorul cercetător Vilică Munteanu, fost director timp de 27 de ani al Arhivelor Statului Bacău. În discursul său, profesorul Jean Ciută a evocat personalitatea lui Mircea Cancicov, ca „un ctitor al liberalismului băcăuan”, dar și ca omul care a donat orașului terenul pe care acum se află parcul ce îi poartă numele.
De asemenea, profesorul Ciută s-a referit la ideea de liberalism, la o mulțime de foști liberali și la mari personalități pe care diverse evenimente i-au legat de liberalii băcăuani. La rândul său, profesorul Vilică Munteanu și-a etalat calitatea de cercetător pasionat și a evocat, cu referire la diverse documente, momente importante care au legat Bacăul și pe liberalii locului de istoria națională. De asemenea, a făcut referire la personalitățile locale care de-a lungul vremii au lucrat cu adevărat pentru România.
A fost o întâlnire de suflet, într-un parc animat de vremea frumoasă, care a atras și alți curioși să afle amănunte importante din istoria locului.