La finele anului trecut s-a modificat o ordonanta de guvern care mai tinea putintel in frau biznisurile din bani publici. Si s-a dat liber la afaceri multe pe sume de pana la 10.000 de euroi. Primari de prin toata tara au frecat bucurosi din manute si au trecut la organizarea de incredintari directe catre firmele ce cotizeaza pentru campania care sta sa inceapa. Pic cu pic, se aduna bani grei, pentru care nu se mai organizeaza niciun fel de licitatie. Daca nu exista obligatia legala de a organiza licitatii, nimeni nu este prost sa faca asa ceva, ca poate o izbuti sa mai economiseasca trei lei de la buget. Uite asa, firmulita de apartament a lui X care a fost coleg de birou cu vreunul de prin primarie, se lipeste lejer de cate zece contracte, din care prospera si el, dar si functionarul public care isi primeste inevitabilul obol. Toata lumea-i fericita, mai putin alegatorii care habar nu au ce se intampla cu banii lor. Autoritatile vegheaza poporul sa-si depuna la timp declaratiile de venit, ca nu cumva sa fie vaduvit bugetul, nu de alta, dar altfel seaca sursa de finantare pentru micile afaceri electorale.Turma de plavani de la guvernare a tras tare pe ultima suta de metri ca sa le faciliteze subalternilor de prin teritoriu accesul la fonduri multe, care sa sustina campaniile electorale care papa bani pe banda rulanta. Daca electoratul ar avea curiozitatea morbida sa ceara de la autoritati lista completa a incredintarilor directe, multi ar albi de uimire. Zece mii de ici, inca zece de colo, si incetisor-incetisor se umplu conturile docililor cotizanti la campania celor alesi acum patru anisori. Ca-i Bacau sau Dolhasca, nu mai conteaza. Important ca e liber la dat bani. Multi bani, daca e sa fie pusi cap la cap. Numai ca Fiscul nu se complica, DNA-ul nici atat, politia economica sta si ea in repaus pre-electoral, asa ca este liber la fusarit paralele pe care le cotizam, in calitate de cetateni cu drept de vot, la buget. Cuprinsi de febra alegerilor, functionarii de peste tot, in frunte cu primarii, dau bani cat mai apuca, in sumbra eventualitate ca nu va mai fi si un mandat urmator. A inceput numaratoarea inversa la umplut sacosa, cu sume mici dar dese, care pleaca in grup din conturile autoritatilor locale. Oficial, este totalmente liber la smen.
Scris de Emilian Berceanu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.