E ciclică treaba, dar mai rău ca acum nu! Nu o spun eu ci majoritatea pescarilor care abia au așteptat să ia cu asalt malurile apelor, încă de miercuri, în zori. Locurile bune se știu, așa că cine se trezește de dimineață pregătit sufletește, poate prinde ceva. Aici e vorba de pasiune, natură, uneori dependență… ca să nu o numim boală. E clar! Cât s-a cheltuit pe nadă, momeală, scule, de la magzinele de profil cumpărai și duceai acasă sturion. Dar nu asta este ideea. Pescuitul este un antidot pentru stres. Pescarul uită ce a prins, dar nu uită drilul ratat și filling-ul pe care l-ar fi avut dacă ar fi adus la mal marea captură.
Nea Gică e pescar de după Revoluție. Atunci l-au nărăvit niște colegi de serviciu. Nu a investit sume mari în scule. A prins de dimineață un loc strategic pe malul Lacului Bacău II, chiar lângă gura canalului de fugă, vizavi de EMD. Privesc demn spre cer vârfurile a 4 lansete și plasa ploștită a unui minciog. La distanță de câțiva metri încep să se înșiruie pe dig… alte lăstărișuri de lansete.
Mașinile pescarilor, aliniate cuminți, au portbagajele aprovizionate cu toate cele necesare desfășurării, în cele mai bune condiții – și vremea ține – unei partide perfecte de pescuit. „Am fost și ieri. Era plin malul! N-am mai pescuit din octombrie. La lacuri private nu mă duc. Mai degrabă cumpăr de la magazin decât să-l iau gata îndopat. Prefer să merg aici, la Galbeni, la Răcăciuni. Ape curgătoare. Păcat că la Galbeni, șoseaua de centură a stricat un pic mai mult treaba.
Aici, la Coada Lacului am prins, acum câțiva ani, un crap de aproape 6 kg.
La trei mașini distanță, așezat confortabil în scaunul pliant, Gheorghe Grigoraș pare resemnat: „Nu există așa ceva! Ceva nu e în regulă. Nimic! Nicio trăsătură. Mai intra unul mic… ” Arunc și eu un viermișor… or fi cormoranii de vină?: „Nici chiar așa!” Vecinul din aval intervine: „Am văzut eu pe internet cum unul arunca cormoranul legat cu sfoară, și-l trăgea în barcă când prindea, și-i scotea din gât peștele. Cum se vânau odată porumbeii, cu șoimii dresați.” Gheorghe pescarul rămâne la opinia lui: „Eu pescuiesc de mic copil. Crescut pe malul Bistriței, la Itești, Ciumași. Erau alte vremuri, altă viață!
Prindeam pește cu un bold îndoit și o râmă. Dar se respectau și reguli. Acum…? Se populează foarte puțin. Fauna are de suferit pentru că habitatul nu este întreținut corect. Tot Siretul este plin de balastiere care sapă în albie și scot pietrișul. Distrug ecosistemul. Cei care au în administrare aceste ape vin, te verifică la permis, amendează câte un amărât, și mai prind din când în când din plasele aruncate de braconieri. E păcat, pentru că s-ar putea face o ordine. Să vină și să spună: Domnilor! În lacul de aici, doi ani de zile nu se pescuiește! Scurt! Să se refacă fauna, să se termine și cu ăștia care mai fură curent sau vin cu plasele. După aia închizi doi ani Galbeni-ul, Răcăciuni-ul, Sascut-ul, apoi altul, și tot așa! Dar ce te faci cu cei care au autorizație de pescuit industrial? E un haos, cu toată legislația, pentru că toți vor să profite. Nu vedeți!? Incredibil! În trei ore, e ora nouă, niciun pește. Noi ieșim de plăcere. Aer curat. Vrem să prindem un pește! Binînțeles, pe ăla mic îl dăm înapoi.
Am permis de pescuit de când s-a înființat AJVPS-ul. Și la CRE la fel. E păcat să văd și în rândul unor pescari, că nu mai există acea etică sportivă, morală, de a lăsa locul curat, la finalul partidei de pescuit. Nu știu de ce nu merg lucrurile? Legi sunt! Nu-i vorba de foame. E vorba de obiceiuri, de mentalitate, de logică lipsă, de prostie.Toate la un loc la care să mai adaugi dezinteres, delăsare, lene… și merge și așa dacă tot iese un ban! Numai intenții bune! Și în cârlig… niciun pește la dimensiuni legale! Plătim pentru plimbare.”
Asta nu-i boală! E sărăcie.
Pe bicicletă, Neculai Radu ia pulsul zonei aproape înfiecare zi, traversând podul de la Șerbănești. Nu e pescar. E poet, cu mai multe volume publicate. Iubește natura. „Îmi place natura așa cum e ea. Am văzut și fazani aici, sub baraj. Și brizanți (primele păsări de pe Terra semănau cu pescărușii), au apărut pe aicea. M-am născut pe malul apei. Sunt din Holt. Nu-ți trebuie facultăți să cunoști să le deosebești. Astea le înveți de la bunici, părinți…
Am natura în sânge. Tot ce-i frumos place! Mă ocup cu munca câmpului. Am fost cadru militar. La coasă, cresc păsări, n-am mâncat niciodată fazan. Sunt prea frumoși. E o plăcere să apuci să-i vezi în zbor. Nici după pește nu mă dau în vânt. Am fost de câteva ori la pescut. N-am răbdarea asta, să stau cu undița, când e atâta treabă. Am niște teren în Șerbănești care abia mă așteaptă. Când am chef de o bucată de brânză, nu mă duc la piață să o cumpăr. Aici, până prinzi un pește, mori de foame. Și-i văd pe unii, că sunt cam aceiași pescari, și iarna și vara. Ăștia nu pescuiesc de plăcere. Asta nu-i boală! E sărăcie! Prind din aia mică… beldiță! Stau o zi întregă ca să aibă ce mânca a doua zi. Dacă te dai pescar trebuie să ai și barcă. Așa mi se pare normal. E o meserie. Dar… cui îi place? Să stea! Nu contează dacă aruncă banii pe gârlă. Fiecare cu satisfacțiile lui. Pa! Mă așteaptă lucerna.”
Demnă rămâne de luat în seamă ideea lui Gheorghe Grigoraș, ca timp de 2 ani, prin rotație, să fie interzis total pescuitul pe anumite lucii de apă, pentru ca fauna să se poată regenera. Greu, dar nu imposibil de luat o astfel de decizie? Sunt sigur că pescarii sportivi nu ar avea nimic împotrivă.
