. interviu cu Viorel Cucu, administrator al Editurii Vicovia Bacau
– Domnule Vorel Cucu, a fi astazi editor de carte inseamna, in opinia mea, asumarea responsabilitatii nemuririi cuvântului, a ideilor, mesajelor, indiferent ca este pe ziar, revista, carte, poezie, proza, eseu, dramaturgie. Mai inseamna conservarea peste timp a patrimoniului literar, artistic, istoric, stiintific al unei tari, a clipei, daca vreti. Care este programul Editurii Vicovia din Bacau care, iata, a implinit 10 ani de la prima carte tiparita?
– Editura noastra este bazata, in principal, pe cartea cu informatie istorica. De-a lungul celor 10 ani, am publicat carti cu tematica istorica, strict istorica, dar si de istorie literara de diferite genuri. Am inceput, surprinzator cu o carte de poezie a lui George Constantin, care a ajuns acum la al treilea volum, o carte eleganta, frumoasa, de care sunt mândru. Au urmat cartile de istorie ale scriitorului Eugen Sendrea, mai multe volume, unele fiind la editia a II-a. Au urmat cartile unui autor din Basarabia, Andrei Vartic, caruia i-am publicat trei carti de eseisitica, referioare la cultura româna, Timpul lui Eminescu, Basarabia, rana de la hotarul de est, din tirajul careia am facut o donatie de 200 de exemplare, cu ocazia aniversarii a 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România, manifestare organizata la Chisinau. Au urmat, in timp, si alte donatii, in alte localitati din Basarabia, in Ialoveni, Costesti, unde este mare nevoie de carte româneasca. Reamintesc, de acelas autor Codul de la Voronet, dar si Pendulul de la miezul noptii, Intrebare cu privire la paleoinformatica, Drumul spre Kogaionon, iar anul acesta pregatim o noua carte. Andrei Vartic are o opera imensa, sper sa ne ajute Dumnezeu sa-i publicam in fiecare an câte o carte, in Republica Moldova, la el acasa, nu a reusit sa publice decât foarte putin din ceea ce a scris. Prin intermediul lui Vartic l-am cunoscut si pe istoricul Mircea Stanescu, caruia i-am publicat, ati fost la lansare, Documentele reeducarii. Un alt autor basarabean, publicat la Vicovia este Ion Iachim, cu Cirese pentru Maresal, o carte formidabila, care a fost declarata Cartea Anului, la Chisinau. Din istoria vechea am publicat cartea lui Nicolae Iorga, Studii istorice asupra Chiliei si Cetatii Albe, o carte foarte interesanta, care se refera la istoria intregii Moldove, dar si Istoria evreilor din terile noastre, apoi Habsburgii, ungurii si românii, Suferintele din Ardeal, Cotul Donului 1942. Am publicat si multi autori bacauani, in afara de Eugen Sendrea, cum sunt Marin Cosmescu Delasabar, Ion Lupu, albumele de arta ale pictorilor naivi Ioan Maric si Catinca Popescu. Vedeti, asadar, in toti acesti ani am ajuns la peste 400 de titluri, ceea ce nu este putin pentru o editura de talia Vicoviei.
Cartea de istorie are cititori
– De la 10-12 edituri câte erau inainte de 1990, toate finantate de stat, s-a ajuns acum ca in fiecare judet sa functioneze mai multe edituri, si toate se autofinanteaza. Cât din activitatea unei edituri este finantata de autori si cât din banii proprii?
– As putea spune ca procentele sunt 60 din banii editurilor si 40 la suta din banii autorilor, dar sa nu credeti ca editura participa cu 60 la suta bani proprii, ci din banii rezultati in urma vânzarii cartilor care au o mai mare priza la public, editurile iau si acest lucru in calcul, altfel nu se poate. Sunt si autori care dispun de anumite sume de bani pe care ii investesc in editarea si tiparirea unor carti, cum sunt cele de poezie, in care nu poti sa investesti. Investim din bani proprii in carti de literatura clasica, istorie veche, insa si aici sunt destule greutati, cauzate de drepturile de autor. Am finantat si carte de poezie, cum sunt cele ale lui Alexei Mateevici, Leonida Lari, autori de mare valoare, dar si poezia moderna.
– Domnule Cucu, se apreciaza, mai ales de catre scriitorii consacrati, ca au scazut exigentele editorilor, astazi, oricine are bani poate sa-si publice o carte, ca piata este invadata de nepermis de multa maculatura, de carte fara valoare. Cât adevar si câta speculatie este in aceasta asertiune – avertisment?
– O fi mult adevar, este si ceva speculatie. Eu consider ca un om care vrea sa-si publice o carte nu ar trebui impiedicat. In primul rând faci un act de cultura, doar timpul si piata pot spune daca o carte are sau nu valoare. Nu toate editurile au aparatul necesar pentru a se pronunta asupra valorii. Oricâta cultura, informatie as avea eu sau altii, nu ma pot pronunta, de exemplu, asupra poeziei, cum este haiku, o poezie pretentioasa, delicata. Si atunci, editura merge pe mâna autorului. Nu, la Editura Vicovia nu s-au publicat si nu se vor publica carti cu subiecte scandaloase, cu un vocabular scabros, insa nici nu a venit nimeni cu asemenea mizerii. Suntem cunoscuti in toata tara, in Republica Moldova, ca o editura serioasa, cu prestanta, avem peste 40 de contracte de difuzare cu diferite societati de distributie-difuzare, cu lanturi de librarii, cartea noastra fiind apreciata.
– Cartea de istorie, de care vorbeam, este o necesitate sau piata o cere?
– Ambele variante. Sunt pasionati de istorie, sunt oameni care ne urmaresc fiecare aparitie. Este o piata a cartii de istorie, oamenii sunt interesati de istorie, de acele aspecte care nu s-au publicat inainte de 1990 sau au avut interpretari politice, ideologice dictate de regimul comunist. Si nu ma refer doar la istoria contemporana ci si la istoria veche care, si ea, a fost pusa la index. Istoria este fascinanta. Si sa nu credeti ca citesc doar oameni in vârsta, cu apetit pentru lectura, citesc si multi tineri, ii intâlnesc la lansari, in librarii. Este un aspect imbucurator, inseamna ca efortul nostru este apreciat. Revine incet, incet, placerea de a citi.
Povestea incepe de la coperta
– Mi-au trecut prin mâna, am citit multe carti aparute la Editura Vicovia, am observat, in afara de tematica, de titluri atent si cu grija alese, o anume aplecare spre estetica cartii, a graficii, ilustratiei, pentru calitatea hârtiei. Sunt importante in imaginea cartii, in aprecierea si alegerea de catre beneficiar, fie el cititor sau distribuitor?
– Sunt foarte importante, sunt elemente definitorii, sunt ca si haina pentru om. Intrati intr-o librarie si priviti rafturile: diversitate, culoare, calitate. Sunt primele elemente cu care intra in contact cititorul, dupa aceea o deschide. Si cartea este o marfa, o afacere. Aici sunt multe de discutat, sunt cititori care cumpara cartea, este cunoscator, stie ce vrea, cum sunt si potentiali cititori care intra mai rar in librarii. Participam destul de des la expozitii si târguri de carte, intram in competitie cu mari edituri, cu cititori avizati, nu te poti prezenta oricum. Fiecare editura are specificul ei, format, coperte, hârtie, ilustratii, grafica, tipar, mai ales tiparul, acuratetea textului. Da, toate acestea adauga valoare cartii.
– Dar de ce editor? Ce ati facut pâna la carte?
– Am lucrat la Fabrica de Suruburi, apoi am fost plecat un timp in Italia, acolo am invatat grafica pe calculator, atunci nu erau programe asa sofisticate, insa a fost un inceput, am revenit in tara, am lucrat la ASCO, operator import-export, dupa aceea la o firma italiana comisionar vamal. A venit liberalizarea, am intrat in UE si nu mai aveam obiectul muncii. Printr-o intâmplare am ajuns editor. Domnul Eugen Sendrea, care isi tiparise o carte la o tipografie pe care nu vreau sa o numesc, in conditii execrabile, m-a rugat sa-l ajut sa-si scoata o carte. Mi-am zis ca se pot face lucruri, adica carti, in conditii mult mai bune. Am pornit, a fost greu la inceput, foarte greu, dar pâna la urma am reusit.
– Ce echipa aveti?
– Echipa? Eu si fiica mea, Ioana Emilia, care se ocupa mai mult de distributie, iar eu de relatiile cu clientii, cu tipografiile, tehnoredactare, machetare, grafica, culegere, paginare. Mai fac si corectura, dupa care o dau autorului, sa o citeasca, sa o corecteze. Aici este o mare problema, autorii se grabesc, vor cât mai repede, fac rabat de la corectura, insa eu tin foarte mult la acest lucru, mai bine mai intârziem o luna-doua, dar sa iasa o treaba buna, profesionista. Inainte, editurile, chiar tipografiile aveau serviciu de corectura specializat, cartea trecea prin mai multe mâni, cum se spune, se citea cu manuscrisul in mâna.
De Basarabia ma leaga prietenii trainice
– Ce va leaga de Basarabia? Vad carti ale multor basarabeni, mergeti des acolo, vorbiti foarte frumos de ceea ce se intâmpla dincolo de Prut, faceti donatii de carte. M-a impresionat când mi-ati spus ca ati donat 500 de carti, carticele, in care ati publicat doua eseuri despre Eminescu, un alt fel de Eminescu, semnate de Nicolae Dabija: “Mihai Eminescu, un poet de mâine” si “Asasinarea lui Eminescu”.
– Ma duc in fiecare an la Marea Sarbatoare a Poetului Eminescu de la Chisinau. Sunt doua eseuri publicate in “Literatura si Arta”, pe care, cu ingaduinta autorului, le-am publicat in aceasta brosura, iar 500 de exemplare le-am oferit participantilor la manifestarile prilejuite de Ziua lui Eminescu. In alti ani am oferit alte brosuri, acelasi format, foarte accesibil, cum au fost Doina lui Eminescu, Timpul lui Eminescu, Mustul care fierbe etc. A devenit o traditie pentru noi. La sarbatoarea Poetului vin presedintele Republicii, prim ministrul, primarul Capitalei, poeti, scriitori, ambasadorul României in Republica, foarte multi localnici. Nu vreau sa critic pe nimeni, insa nu am vazut asa ceva la noi, in România, nici in Bucuresti, nici in Bacau, nici in alte orase. De Basarabia ma leaga prietenia cu niste oameni exceptionali, cum a fost Andrei Vartic, prin el am cunoscut si alti intelectuali de mare prestigiu, cum este Nicolae Dabija, Ion Iachim, care mai are o carte extraordinara, “Cu jaraticul pe buze”, o biografie romantata a lui Ion Creanga. Cartea este in lucru.
– Am adus in discutie acea carticica despre Eminescu si ma gândeam ca n-ar fi stricat sa fie distribuita si in scolile noastre. Ar fi de mare trebuinta.
– Nu am nimic impotriva, pentru mine nu ar fi o problema 1000-2000 de exemplare, o sa ma gândesc la aceasta idee, poate ma ajutati si dumneavoastra. De altfel, eu am infiintat Asociatia “Cealalta Românie”, prin intermediul careia fac asemenea donatii, care nu intra sub incidenta fiscalitatii, organizez diferite manifestari de promovare a editurii, a cartilor publicate, lansari de carte.
Preturile sunt prohibitive pentru tineri
– Cartea, domnule Cucu, este scumpa, unele preturi sunt prohibitive, mai ales pentru tineri, pentru elevi. Ce credeti ca trebuie facut? Poate statul interveni? Inainte erau acele colectii, de 5 lei, BPT, foarte avantajoase pentru copii si elevi.
– O solutie ar fi sa mearga la târgurile de carte, acolo preturile sunt mult mai mici, sunt preturi de productie, sunt reduceri chiar de pâna la 50 la suta. Noi suntem prezenti la târgurile importante de carte, acum mergem la Iasi, la Palas Mall, am fost la Bucuresti, la Chisinau. Anul acesta vreau sa organizez un stand de carte in Parcul Catedralei, fac acum demersurile necesare, sper sa gasesc intelegere. Statul ar trebui sa aiba un proiect de lunga durata, de subventionare a cartii pentru elevi, pentru copii, prin anumite edituri, prin anumite librarii. Nu stiu exact. Insa, vedeti, nici pentru manuale nu sunt bani. Costurile, revin la costuri, sunt foarte mari, hârtia se importa, am inchis toate fabricile, le-am distrus si aducem hârtie din Suedia, Brazilia, din Ucraina, de nu mai stiu eu unde. Eu inteleg ca fiecare are cheltuieli, insa sa percepi, la distributie, un comision de 50 la suta, mi se pare exagerat, mai adaugam tiparul, regia proprie, impozitul pe venit, alte impozite, toate se duc in costuri.
– Mai sunt drepturile de autor…
– Am sa va dau un exemplu. Paul Goma, in urma negocierilor, mi-a cerut 1000 de euro pentru a edita “Saptamâna Rosie”, si nu a mai avut alte pretentii, un euro pe bucata. A fost un om cu bun simt, i-am explicat, asta-i puterea mea, atât pot. A inteles si am batut palma. Sunt unii care cer 1000 de euro drept de autor, dar mai vor si 10 la suta din vânzare. Toate acestea se adauga la costul final al cartii. Este impovarator, vorbiti cu oricare editor din Bacau, din tara.
Nu m-am despartit de carte niciodata
– Lucrati in domeniu de peste 10 ani, imi vorbeati de retelele de distributie, cum ajunge cartea dumneavoastra la tara, in magazinele satesti?
– Daca sunt librarii, exista posibilitatea sa ajunga, daca nu, doar prin biblioteci mai poti gasi o carte noua. Cine se pricepe si are tehnica necesara poate comanda direct de la editura, de la tipografii sau de pe site-urile specializate. In rest, slabe sperante. Asa se lucreaza, asta este mediul, sistemul.
– Ce reprezinta cartea pentru editorul Viorel Cucu?
– Este o pasiune, este o iubire din copilarie. Nu m-am despartit de carte niciodata, mi-a placut sa citesc, ma bucur de fiecare data când rasfoiesc o carte nou tiparita, imi place mirosul hârtiei, al tusului. Am avut norocul sa descopar cartea inainte de televizor, de internet, ea imi oferea posibilitatea sa calatoresc, sa gândesc, sa visez. Si, va mai spun ceva: am avut sansa sa am câtiva profesori care ne indemnau, ne stimulau sa citim, ne aruncau nada, ne povesteau câte ceva din carti, dupa care ne trimiteau la biblioteca. Este foarte important sa ai un invatator, un profesor, parinti care stiu ce inseamna lectura, dar stiu si sa te indrume. Daca nu citesti, daca nu-ti pui creierul la munca risti sa-l aduci in stare vegetativa. Cititul, lectura, imbratisarea cartii sunt exercitii de sanatate pentru creier.
