8 noiembrie 2024

Lecţii în pomicultură pentru fermierii de pe Valea Trotușului

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Bacău, în colaborare cu firma ProGreen din Onești, a organizat, zilele trecute, prima demostrație practică privind tăierile de sezon la pomii fructiferi. Acțiunea, derulată pe proprietatea pusă la dispoziție de firma oneșteană, a reușit, în mod surprinzător, să suscite interesul a zeci de fermieri, oameni de afaceri sau simpli gospodari de pe Valea Trotușului.

„Cred că orice român are în curte sau pe lângă casă unul sau mai mulți pomi. Iar, până să vină un specialist care să-i îngrijească pomii, fiecare încearcă să învețe, mai nou de pe internet, metodă care nu dă rezultate de fiecare dată. În această zonă, nu au mai fost organizate lecții practice în pomicultură de foarte mult timp. De aici și interesul crescut al locuitorilor zonei pentru demonstrația de acum”, a declarat dr. ing. Florin Acatrinei, specialist în pomicultură la DAJ Bacău, deţinătorul unei extrem de apreciate pepiniere de pomi fructiferi – Pomaltoi.



„Am avut cerere pentru astfel de demostrații practice încă de acum un an, iar lecția de foarte bună calitate prezentată de domnul Acatrinei i-a încântat foarte mult pe participanți. Prin urmare, s-ar putea să repetăm astfel de acțiuni, ba chiar să ne extindem și pe zona tratamentelor fitosanitare, solicitând sprijinul Direcției Fitosanitare Bacău. Trebuie să-i ajutăm cât mai mult pe micii producători, pentru că la ei nu se uită prea multă lume, doar noi, comercianții de inputuri”, a declarat ing. Radu Marian Apostu, gazda evenimentului. Pentru început, cei prezenți au urmărit pe viu cum se realizează corect plantarea unui puiet de pom fructifer, trecând prin toate etapele, de la fasonarea rădăcinilor la fertilizarea pomului, inclusiv regulile care trebuie respectate pentru a garanta viața și dezvoltarea plantei.

A urmat demostrația propriu zisă de tăiere a ramurilor la meri, peri și pruni. Astfel, participanţii au aflat detalii legate de modul cum trebuie să se regleze încărcătura de rod a pomului, cum să-i limiteze înălţimea sau să-i formeze coroana, primind și sfaturi despre tratamentele pe care trebuie să le aplice pomilor care prezintă diferite boli de sezon.

„Acțiunea a fost extrem de interesantă, dar mai ales educativă, de aceea cred că ar trebui să fie promovate mai mult astfel de lecții practice. Sigur că Oamenii aleg să consulte internetul, când au nevoie de sfaturi, dar o demontrație practică este cu totul altceva. Explicațiile sunt mult mai la subiect și mult mai metodic oferite, mai ales că ele vin de la un specialist recunoscut în domeniu”, ne-a spus Sorin Plop, silvicultor din zona Coțofănești.

„Totul a fost explicat pe înțelesul tuturor, de la plantare până la culesul roadelor. Plecăm de aici cu un bagaj de cunoștințe adecvat pe care să-l aplicăm, ulterior, în curțile noastre”, a completat Cristian Tudor, din Târgu Ocna. Cei prezenți au mai aflat și multe noutăți despre materialul săditor pe care este indicat să-l folosească, de valoarea soiurilor clasice, dar şi de cele mai nou apărute, precum şi de sursele autorizate de procurare a puieţilor de pomi fructiferi. Seria demonstraţiilor practice va continua, în această primăvară, şi în localităţile din apropierea Bacăului, următoarea lecţie urmând a fi programată, cel mai probabil, în zona comunei Poduri, de lângă Moineşti.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014