8 noiembrie 2024

Lectie de curaj, vointa si talent! „Cine stapâneste arta, stapâneste si viata”

Universitatea „George Bacovia” a fost promotorul si gazda unui eveniment artistic incarcat de emotie, cu reale valente artistice, sufletesti, morale, civice, in centrul caruia a fost Razvan Laurentiu Lacatusu, tânar artist naiv, aflat la prima „personala” din cariera: „Fluturasii iubirii”.

Fost student al Facultatii de Administratie Publica si masterand al Universitatii, tânarul artist, aflat la vârsta iubirii, al viselor si implinirilor, si-a invitat prietenii, fosti colegi de scoala si de facultate, profesorii, la marea lui bucurie, aceea de a arata ca, prin vointa, putere, munca, dragoste, talent, perseverenta, intregite de dragostea celor din jur, parinti si profesori, poti invinge.



Laur, numele de artist, sufera de peste 20 de ani de o boala crunta, parapareza spastica, fiind nevoit sa se deplaseze doar cu ajutorul scaunului rulant, handicap care pe multi, foarte multi dintre noi ne-ar pune la pamânt. Cu doar doi ani in urma, scriam despre marea lui dragoste: pictura naiva. Pentru a-i deslusi tainele, s-a inscris la Scoala Populara de Arte si Meserii, fiind consiliat un an de directorul acestei institutii, artista Carmen Voisei, dupa care a trecut la clasa cunoscutului profesor Ioan Maric, care a hotarât, impreuna cu familia, sa tina orele la domiciliul lui Razvan. Au urmat zile, luni, acum ani de munca, de experimente, la scurt timp venind si rezultatele: primele expozitii, primele premii.

La vernisaj au particiapt studenti, elevi de la Colegiul National „George Apostu”, clasa artistului Ion Butnaru, rectorul Universitatii, prof.univ. dr. Tatiana Puiu, conf.univ. dr. Ramona Florea, decan al Facultatii de Stiinte, care a vorbit in termeni elogiosi despre fostul student, despre lupta lui cu handicapul, dar si cu indiferenta societatii, subliniind calitatile acestui tânar, de o exceptionala putere si dragoste de viata: „A venit in fata noastra cu o adevarata lectie de viata, demonstrând ca, prin vointa, tenacitate, iubire poti depasi toate obstacolele, toate barierele, fie ele fizice, psihologice sau materiale.

A avut permanent alaturi parintii, care l-au inconjurat cu dragoste, si-au dedicat intreaga lor viata fiului lor.” Nu au lipsit prietenii de la Centrul „Daniel”, directorul Mariana Popa, acolo unde Razvan a urmat ani de zile terapii pentru cei cu probleme locomotorii, Cristina Petrescu, presedinte al Inner Whell, sustinator si sponsor al unor concursuri la care a participat tânarul artist: „Il stiu pe Razvan ca pe un tânar vesel, trist, mâhnit, dezamagit, optimist, bataios, devenit un barbat adevarat, un artist adevarat, arta lui invocând aceleasi stari prin care trece zilnic”. Profesorul Ion Burlacu a sintetizat: „Un om care stapâneste arta, stapâneste si viata.”

„Laur inseamna victorie, drumul lui Laur este si va fi arta”, a spus, in incheiere, mentorul si profesorul lui Razvan Laur Lacatusu, artistul naiv Ioan Maric. Sunt pe simezele de la etajul intâi al Universitatii „George Bacovia” peste 70 de lucrari, majoritatea inspirate din viata satului românesc, din basme, din calatoriile lui prin Europa. Sunt in acele tablouri visele, trairile si sperantele unui tânar care si-a dorit sa ofere lumii o mare bucurie. Mergeti si o impartasiti cu el, expozitia este deschisa pâna pe 22 noiembrie 2014.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014