27 decembrie 2024

Lecția lui Raul

Fostul mare atacant al lui Real Madrid, Raul Gonzalez, retras din activitate de aproape un an și jumătate, se îndeletnicește, printre altele, cu oferirea de opinii pertinente atunci când este rugat să-și spună părerea despre anumite aspecte legate de fotbal. Așa cum se întâmplă mereu când îți expui un punct de vedere, pe unii îi mulțumești, iar pe alții îi contrariezi.

Indiferent cât de bine îți argumentezi opinia, vor exista întotdeauna oameni care te vor disprețui pentru simplul fapt că nu gândești ca ei.
Raul și-a pus deja în cap mulți suporteri ai lui Real Madrid prin faptul că a avut, de multe ori, opinii favorabile marii rivale Barcelona, căreia i-a apreciat performanțele înregistrate în ultimii opt ani, probabil cea mai prodigioasă perioadă din istoria clubului catalan. În Spania, însă, atunci când se vorbește de Barcelona, mulți consideră că succesul echipei se datorează în bună măsură a doi factori: arbitrii și Lionel Messi.



În opinia adversarilor grupării blaugrana, aceasta nu și-ar fi putut trece atâtea trofee în palmares în ultimii ani dacă nu ar fi beneficiat constant de ajutorul cavalerilor fluierului. Returul cu PSG, din optimile Ligii Campionilor, în care Barca a fost ajutată de arbitri în revenirea senzațională, este ultimul exemplu care le dă apă la moară adepților acestei teorii. Iar când arbitrii „nu-și fac datoria”, atunci intră în scenă geniul lui Messi, jucător fără de care Barcelona ar fi fost o echipă modestă, în opinia acelorași comentatori.

Spre deosebire de aceștia, Raul a încercat să adopte o atitudine de analist, și nu de chibiț, însă felul în care pune problema îi scoate din sărite în special pe fanii lui Real, care nu concep ca o legendă a clubului merengue să aibă păreri favorabile catalanilor. Într-un interviu pentru cotidianul Sport, Raul își explică poziția sa: „Am petrecut 17 ani la Real Madrid și nimeni nu se poate îndoi că sunt un madridista. Conștiinta mea este limpede, însă lucrurile stau diferit când analizez fotbalul, și trebuie să recunosc că Barcelona s-a descurcat foarte bine în ultimii ani. A avut mai multă constanță decât Real Madrid în La Liga, dar în Europa diferența nu este atât de mare.”

Opinia lui Raul este susținută clar de statistică: Barcelona a câștigat titlul în La Liga de șase ori în ultimii opt ani, triumfând totodată de trei ori în Liga Campionilor, competiție pe care Real a câștigat-o de două ori în acest interval, în care a ieșit o singură dată campioană în La Liga. Cele două echipe dau o luptă pe muchie de cuțit în acest sezon în campionatul Spaniei, iar amatorii de pariuri sportive online pot afla mai multe despre situația lor precum și despre cotele pe care le au la câștigarea titlului pe site-ul https://extra.bet365.com/news/ro.

Atitudinea lui Raul este aceea a unui om echilibrat, care nu lasă rivalitățile din trecut să-i influențeze judecățile de valoare, indiferent dacă acestea plac sau nu celor care îl ascultă. Gentleman pe teren, Raul arată aceeași eleganță și în calitate de analist, nesfiindu-se să fie ferm atunci când își susține o opinie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img