Lecția Iertării

Într-unul din cunoscutele romane ale literaturii universale, Mizerabilii, scriitorul Victor Hugo prezintă o întâmplare de viață extrem de interesantă, cu un anume Jean Valjean. În tinerețe, acesta a furat o pâine. A fost condamnat la ocnă vreme de 19 ani. I s-a plătit pentru un rău mic cu un rău foarte mare. Acest fapt l-a înrăit atât de mult, încât nu a așteptat decât să iasă din închisoare și să se apuce de și mai multe rele, pentru a-și răzbuna timpul pe care și l-a petrecut acolo pe nedrept. Liberându-se din temniță, s-a dus la un episcop și i-a furat niște obiecte din metal prețios. A fost repede prins și vlădica a fost chemat spre a-și recunoaște lucrurile. Venind, episcopul a replicat: ”De ce m-ați chemat? Sloboziți pe omul acesta, fiindcă eu i le-am dăruit!” Nu era adevărat, dar clericul l-a iertat și vinovatul a fost eliberat. Care au fost urmările iertării? Bunătatea a început să nască bunătate. Jean Valjean a început să-și câștige pâinea întru sudoarea feței, a urcat funcțiile importante ale ierarhiei sociale, ajungând a fi un important filantrop, căutând a răsplăti semenilor bunătatea și iertarea neașteptat primite din partea episcopului.
Povestioara se vrea a fi un preambul de segment scripturistic cuprins în cadrul acestei săptămâni (Matei 18, 23-35), care vizează Iertarea. O pericopă deschisă de curiozitatea Sfântului Apostol Petru, care, apropiindu-se de Mântuitorul, Îl întreabă tainic: ”Doamne, de câte ori să îl iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” (Mt. 18, 21). Pentru a-l motiva în a pune în practică cele ce decurg din răspuns, Domnul expune pilda celor doi datornici, în conținutul căreia se găsește mecanismul reciprocității care definește relația dintre Cer și pământ. Așadar, Împărăția se aseamănă cu un om aflat în postura de împărat care-și dorește a se socoti cu datornicii săi. Amplul proces debutează cu judecarea unui debitor important. Avea de plătit zece mii de talanți. Așa se face că omul e pe punctul de a fi vândut ca slav, împreună cu întreaga sa familie. În disperare, îndrăznește să ceară o amânare. Culmea, o primește. Iar Stăpânul nu doar că-l păsuiește, ci-i șterge toată datoria. Omul iese fericit, respiră ușurat și-și vine în fire. Însă, drumu-i spre casă este marcat de o altă interesantă vedere. Acum, rolurile par a se schimba. El este în ipostaza mai marelui. Cel care fusese adineauri iertat, însă, nu e capabil acum să arate îngăduință. Slugile iertătorului, aflate prin preajmă, văd cele întâmplate și raportează mai-marelui lor. Cum era și firesc, acesta poruncește să-i fie adus înapoi cel în cauză, iar vorbele adresate nu sunt deloc măgulitoare: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?” Justiția este chemată să-și urmeze procedurile. Iar Domnul prezintă sentința: „Tot aşa şi Tatăl vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecăruia – din inimile voastre”.
Ne aflăm dinaintea unei lecții în care înțelegem că, dinaintea tuturor provocărilor vieții, singura valoare definitorie ne este dată de Iertare, Darul Celui care ne este Iubire. Și realitatea după care ne vor fi socotite toate judecățile!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu