Pentru familia Stângaciu din satul Ștefan Vodă, comuna Dofteana, toamna a adus o bucurie fără seamăn, cu speranța unei vieți frumoase într-o nouă casă.
În luna martie a acestui an, locuința familiei, formate din cinci copii și doi adulți, a fost mistuită de flăcări. Însă, grație Asociației ”Împreună pentru viitor” din Bacău, familia Stângaciu se poate bucura de o casă nouă, reconstruită din temelii. Timp de peste cinci luni inimoșii membri ai asociației, ce sunt călăuziți de imboldul ”Implică-te, indiferența nu este o soluție”, s-au străduit și au reușit să finalizeze ceea ce și-au propus: ajutorarea acestei familii năpăstuite.
Ei au avut alături autoritățile locale ale comunei Dofteana, Fundația SERA România și zeci de oameni generoși, din mai multe localități de pe Valea Trotușului (unii din aceștia ajutând din străinătate – unde se află la muncă, această familie din comuna Dofteana).
Zilele trecute, în cadrul unei festivități de sfințire a noii construcții, membrii Asociației ”Împreună pentru viitor” din Bacău au dat familiei Stângaciu cheile acestei construcții. Au fost de față Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana, preoții David Isachi (de la Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” Dofteana) și Benone Paul (preot misionar, profesor de religie din orașul Târgu Ocna) precum și câțiva săteni, cu toții trăind bucuria realizării acestei locuințe pentru numeroasa familie.
„Încă mai suntem solidari”
După săvârșirea unei slujbe religioase preotul David Isachi a ținut ca să felicite pe toți cei care au contribuit la înălțarea și finalizarea construcției și a menționat: ”După cinci luni de la mistuitorul incendiu iată că acum în septembrie lucrarea nouă este finalizată! Cu puțin din puțin se face mai mult și prin aceste fapte ați ajuns la inima multora!
Și Primăria comunei Dofteana s-a implicat! Să fiți sănătoși ca să mai faceți astfel de lucrări, pentru că mai este nevoie!” Președinta Asociației ”Împreună pentru viitor – Bacău” Cristina Gușu și vicepreședintele Florentin Iftime au adresat familiei Stângaciu urarea de a stăpâni sănătoși și de a se bucura de această casă.
”A fost o nouă experiență, în care cred tot mai mult , ce demonstrează că noi, românii încă mai suntem solidari cu cei aflați în nevoie. Astfel, s-a realizat o casă formată din două dormitoare, sufragerie, bucătărie și baie dar și cu posibilitatea de a se amenaja mansarda, ținând cont că familia are 4 băieți (cu vârstele de 21, 17 , 12 și 6 ani)”, a menționat Florentin Iftime.
„Este meritul tuturor”
Cuvântul primarului comunei Dofteana, Ioan Bujor este edificator pentru un edil ce conduce destinele unei comunități. El a declarat: ”Nu este meritul meu prima dată, ci al tuturor celor care și-au unit forțele pentru a realiza această construcție!
Noi, Primăria comunei Dofteana am mai construit două case pentru familii cu aceeași situație, una în satul Larga , cu sprijinul unei fundații din Germania și o alta în satul Ștefan Vodă. Cu bani puțini se fac lucruri multe! Vă felicit pe toți cei care v-ați implicat și nu v-ați lăsat până nu s-a finalizat această casă!”.