Accidentul de saptamâna trecuta, in care a decedat un jandarm care traversa strada, ar fi fost evitat, poate, daca autoritatile competente ar fi colaborat. Autorul accidentului, un octogenar, este inregistrat cu handicap de gradul I, insa autoritatea care se ocupa cu evidenta acestor persoane sustine ca nu poate nici suspenda permisul si nici nu poate anunta Politia. Medicul de familie care tine legatura cu Politia Rutiera, a cerut pacientului sa aduca analize care sa dovedeasca faptul ca inca mai poate conduce, dar nu l-a putut obliga sa le si aduca. Primaria din localitate, care stia de gradul de handicap al persoanei respective, nu a informat, insa, si medicul de familie.
Primarul localitatii in care locuieste autorul accidentului confirma ca soferul respectiv primeste indemnizatie de la stat ca persoana cu gradul I de handicap.
Surse administrative sustin ca soferul in cauza sufera de o boala neurologica. Certificatul de handicap este eliberat de Comisia de evaluare care functioneaza in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, dar reprezentantii acesteia sustin ca nu au nicio putere de decizie in ceea ce proveste dreptul sau de a conduce.
„Din punct de vedere legal, noi nu avem cum sa oprim o persoana cu handicap sa obtina permisul de conducere, indiferent care ar fi diagnosticul, arata Dana Titaru, director adjunct al DGASPC. Putem doar sa punem baza noastra de date la dispozitia institutiilor care au atributii in a verifica astfel de situatii.” Dana Titaru a dat drept exemplu cazul nevazatorilor care aveau permis, semnalat in presa, si in care Politia a solicitat informatii.
Medicul de familie este „cheia”
Cel mai important rol il are medicul de familie. “La obtinerea permisului de conducere se intocmeste o fisa medicala, pentru care e necesara o adeverinta de la medicul de familie. Acesta cunoaste diagnosticul si trebuie sa sesize Politia daca bolnavul nu are voie sa conduca un vehicul” explica Dana Titaru, director DGASPC.
Comisarul sef Constantin Mihaescu, seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau spune ca in momentul de fata nu exista restrictii in ceea ce-i priveste pe soferii in vârsta. (S.Patrascanu, R.Ionescu)
Ce spune medicul de familie?
In OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice se arata ca medicul de familie, atunci când constata ca o persoana din evidenta sa, care poseda permis de conducere, prezinta afectiuni medicale care nu-i mai permit sa conduca in siguranta, va solicita examenul de specialitate necesar, iar in cazul in care s-a stabilit ca persoana este declarata inapta medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta imediat politiei rutiere pe raza careia medicul isi desfasoara activitatea.
„Aceasta boala de care sufera soferul in cauza nu este una care contraindica condusul, cum este epilepsia sau schizofrenia, de exemplu. Dar, orice organism se degenereaza. Ca medic de familie, când constati cu trecerea timpului, pentru ca nimeni nu ne cere adeverinta de drept de conducere, deci… in acest caz, pacientul a fost pe linia de observatie la sesizarea Politiei. Numai ca nu eu hotarasc sa se ridice carnetul de conducere.
Politia m-a notificat, il are in evidenta, are scris de la mine… Am chemat pacientul, i-am pus in vedere ca starea sanatatii lui poate sa puna o problema. Au fost doua adrese anul trecut, ultima cred ca in noiembrie 2015.
Imi aduc aminte ca inclusiv conducatorul auto in cauza a semnat ca a luat la cunostinta ca trebuie sa aduca dovezi legate de capacitatea lui de a conducere. Eu nu pot sa-l fortez insa, aici este o scapare a legii. El stie, a fost de doua ori la mine pe aceasta tema. E vorba de inconstienta persoanei. Nu noi dam adeverinte pentru sanatate la obtinerea permisiului.
Acest pacient, in cauza, este cu grad de handicap in evidenta primariei, dar pe mine nu m-a informat nimeni. Stiu din auzite. Retetele pe care i le dau le dau ca pensionar, nu ca persoana cu handicap. El nu mi-a adus nimic in acest sens. L-am trimis catre neurologie, oftalmologie si diabet, dar nu a mai venit inapoi cu rezultate. Legea are scapari”, ne-a spus dr. Mariana Vlad.
Cercetarile organelor de ancheta continua pentru ca in acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, ceea ce inseamna inchisoare de pâna la 5 ani. Se va stabili cu exactitate si daca soferul de 79 de ani suferea de vreo afectiune ce l-ar putea face incompatibil cu sofatul. (Roxana Neagu)
11 permise retrase pe motive medicale
Anul acesta, la nivelul judetului Bacau, 11 soferi au ramas fara permis din cauza bolilor de care sufera. „In cursul anului 2016, politistii de la Serviciul Rutier au retras 11 permise de conducere pe motive medicale, dintre care 4 la informarea medicilor de familie, 3 ca urmare a informarilor transmise de catre comisia de evaluare a persoanelor cu handicap si restul in baza unor informari ale altor institutii medicale din tara”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.