Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău anunţă lansarea oficială a programului de rezidențe europene Gabriela Tudor 2019 în cadrul căruia urmează a fi implementate două noi proiecte artistice – “A dance to keep you company” şi “Don’t take it personally. În urma concursului de proiecte pentru această rezidență au fost selecționate proiectele a două artiste din România: Andreea Novac, coregraf, performer și Irina Marinescu, artistă şi manager cultural.
Programul se desfășoară în perioada 6 mai – 31 mai 2019 la Centrul de Cultură „George Apostu”, Bacău și este un program-pilot de mobilitate și de sprijin al creației artistice în domeniul dansului și artelor contemporane, inițiat şi organizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” și Asociația Forum Dança din Lisabona, fiind un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Programul de rezidență reprezintă o parte integrantă a misiunii instituției și o preocupare permanentă și constantă a Centrului de Cultură „George Apostu” de a susține, promova și dezvolta creația contemporană în domeniul artelor spectacolului, dansului contemporan, reprezentaţiilor teatrale și coregrafice pe plan naţional şi internaţional.
După o perioadă de cercetare în luna martie în cadrul unei rezidenţe artistice la La Briqueterie CDCN du Val de Marne Paris, Andreea Novac îşi continuă acum procesul de cercetare şi creaţie la noul spectacol “A dance to keep you company”, pe care îl imaginează ca un punct de întâlnire al sensibilităţilor şi gândurilor altor oameni traduse prin subiectivitatea proprie, un timp şi un spaţiu al perspectivelor şi abordărilor diferite, transpuse prin propria creativitate şi prin propriul corp.
Andreea Novac este artist independent, coregraf şi performer. Piesele sale au fost prezentate începând cu anul 2008 pe scene naţionale şi internaţionale. Beneficiază, de-a lungul anilor, de numeroase burse şi rezidenţe de creaţie în ţară şi în străinătate, participă la ateliere internaţionale de formare în dans contemporan, este interpret şi coregraf în festivaluri şi proiecte europene, susţine cursuri de dans contemporan pentru profesionişti şi amatori în ţară, este doctorand al Universităţii de Teatru şi Film IL Caragiale Bucureşti şi creează coregrafie pentru film şi teatru.
Irina Marinescu s-a îndrăgostit iremediabil de dansul contemporan în 2009. De atunci a studiat diferite limbaje de dans și forme ale artelor performative, a conceput și coordonat proiecte culturale interdisciplinare precum Up Stairs, iar din 2017 este cofondatoare a asociației Developing Art. Cu “Don’t take it personally” este la prima rezidență de creație, după cea oferită de Centrul Național al Dansului București în 2015 și Collectiv A, dedicată producției de spectacol de dans contemporan.
.Prezentarea publică (work in progress) a rezidenței va avea loc in data de 31 mai 2019 la Centrul de Cultură „George Apostu”, în sala Muzeului de Artă Contemporană .
Partenerii români „Fundaţia Gabriela Tudor” (inițiator și organizator principal al proiectului) şi Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău au ca obiectiv principal stimularea creativităţii în artele contemporane şi încurajarea implementării rezidenţelor artistice în România, rezidenţe ale unor echipe mixte de artişti, din domenii diferite, selecţionate în urma unor concursuri de proiecte.
Programul cultural pentru anul 2019 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Identitate, alteritate, spirit european”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.