Sunt multe lucruri care nu-mi plac la cei care administreaza tara. Dar, cel mai mult ma deranjeaza acum lacomia, mai ales cea nejustificata sub niciun chip de cei care inventeaza tot soiul de biruri. Bunaoara, in goana sa disperata de a colecta cât mai mult la bugetul de stat, Ministerul Finantelor Publice (MFP) a mai nascocit taxa pe care ar fi urmat sa o plateasca toti consumatorii de gaze din tara, inclusiv cei casnici. Si asta doar pentru ca Maria Sa Statul, cu fundul lui cel gras, nu mai stie cum sa-si rotunjeasca burta, si asa umflata pâna la refuz.
Denumita oficial taxa de consum, acciza la gaze naturale ar fi trebuit sa apara pe facturile emise dupa 1 aprilie de furnizorii din tara. Pentru a evita asta, populatia ar fi trebuit mai intâi s-ajunga pe la vama unde sa solicite sa fie scutiti de acciza, intrucât utilizeaza gazul metan numai in scop necomercial. Or, asta ar fi insemnat o adevarata nebunie pe la Vama, pe la E.On, basca si drumurile facute de gloaba de la o autoritate la alta de bietii contribuabili.
Este simplu de inteles de ce guvernantii doreau acciza si la gazul natural. Mai intâi, pentru ca acciza asigura un nivel confortabil al încasarilor la bugetul stat. In mod evident, nu toata lumea e asa de prosta cum cred unii, asa ca s-au gasit destui români care au sesizat enormitatea, determinându-i pe finantisti sa reevalueze situatia. Functionarii au butonat fain-frumos calculatoarele si au constatat ca, la fel ca in cazul carburantilor, consumul de gaz este unul liniar, care odata ce a crescut, nu prea are cum sa scada.
În cea mai fericita situatie, românii ar consuma mai mult, în special în sezonul rece, ceea ce s-ar traduce la nivel bugetar cu încasari mai mari, nicidecum mai mici. In plus, sa recunoastem ca acciza este un impozit sigur pe care statul îl încaseaza fara nici un efort, iar odata introdusa, aceasta este colectata în momentul în care omul îsi plateste factura sau cumpara produsul.
Cert e ca exact pe acest lucru mizau si autoritatile, crezând ca multi dintre români vor accepta plata birului pe gaz, ingroziti de ideea de a mai sta la înca o coada. In fine, bucuria noastra (doar pe jumatate, insa) este ca, de la 1 aprilie, consumatorii casnici nu mai sunt obligati sa faca demersuri pe la vama pentru a fi scutiti de acciza la gaze, fiind scutiti din oficiu de aceasta dare. Restul ramâne…cum au stabilit. Doua la Primarie, doua la Scoala de fete, unul la catrindala…Deh, famelie mare… renumeratie dupa buget mica…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.