26 decembrie 2024

Laboratorul succesului la „Ferdinand”

Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bacău și Asociația Absolvenților „Alumni Ferdinand” a organizat, vinerea trecută, Concursul Județean de Informatică INFOJUNIOR, cuprins în Calendarul concursurilor județene 2017-2018. Prin această competiție se dorește dezvoltarea gândirii algoritmice și dobândirea de noi cunoștinte, pentru ca elevii din Bacău să aibă rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale de informatică.

Au participat 50 de elevi din clasele a V-a de la Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”, Colegiul Național „V. Alecsandri”, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, Școala Gimnazială nr. 10, Școala Gimnazială „G. Bacovia”, Școala Gimnazială „N. Iorga” și Școala Gimnazială „G. Tăbăcaru” Hemeiuș. Concursul a avut trei secțiuni: InfoGates (programare C++), InfoPicasso (Desene în Paint) și InfoBricks (Animație în Scratch).



Elevii colegiului gazdă au obținut rezultate foarte bune: la secțiunea InfoGates, mențiune prin Sofia Măgirescu (clasa a V-a A, prof. Ana Întuneric), la secțiunea InfoPicasso, premiul I prin Maria Alexandra Geangu (clasa a V-a B, prof. Cristina Sichim), iar la secțiunea InfoBricks, premiul I Octavian Adomniți (clasa a V-a B, prof. Cristina Sichim), premiul III Dan Teodor Albescu (clasa a V-a A, prof. Ana Întuneric) și trei mențiuni prin Dan Alexandru (clasa a V-a A, prof. Ana Întuneric), Alexandru Flueraru (clasa a V-a B, prof. Cristina Sichim) și Elena Daria Gaman (clasa a V-a B, prof. Cristina Sichim). Totodată, Colegiul Național „Ferdinand I” este în această perioadă și gazda celor mai multe olimpiade și concursuri la nivel județean. Au fost Matematica, Limba engleză, Limba franceză, Limba spaniolă, Limba germană, Geografia, Psihologia, Logica și Religia ortodoxă, urmează și alte olimpiade, la Limba română, Informatică și Istorie.

”Este de interes județean și faptul că același Colegiu Național «Ferdinand I»

Bacău a fost selectat ca centru de excelență (60 la nivel național) în cadrul proiectului Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației, proiect promovat de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Guvernul Japoniei.

A fost o concurență acerbă la nivel județean și național, deoarece au aplicat mai multe colegii de prestigiu din județ, dar colegiul nostru a fost selectat încă din prima fază a competiției, cu cel mai mare punctaj din județ. La faza a doua s-a mai calificat și un alt liceu din județul nostru, din Onești.

Practic, prin acest proiect inedit, Guvernul Japoniei pune la dispoziția formării cadrelor didactice și, ulterior, a elevilor, 26 de calculatoare performante și o tablă interactivă, care vor asigura condițiile optime de pregătire și dezvoltare a competențelor elevilor de liceu, capabili de performanțe superioare.

Sperăm ca și Primăria Bacău să ne ajute în amenajarea acestui laborator al excelenței în informatică, disciplină forte la nivelul colegiului, spre care se îndreaptă cei mai mulți elevi din comunitatea băcăuană, atrași de nivelul înalt de pregătire ale profesoarelor de informatică, de proiectele propuse de acestea care se desfășoară la nivel județean, național și internațional, dar și de dotările performante ale acestor laboratoare.”
prof.dr Nicoleta Zărnescu, director adjunct al colegiului



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img