22 decembrie 2024

La 3 saptamâni dupa ce si-a pierdut tatal, fiul istoricului Eugen Sendrea a murit lovit de tren

Cutremurator destinul familiei Sendrea. Pe 31 iulie, aflam vestea surprinzatoare a mortii istoricului si profesorului bacauan Eugen Sendrea, in vârsta de doar 65 de ani, la numai o zi de la internarea sa in Spitalul Judetean de Urgenta.

Marti, 23 august, la scurt timp dupa acest eveniment, aflam ca un tânar, al doilea in ultimele doua saptamâni, a murit fiind calcat de tren, sub podul de la Narcisa.



Tânarul respectiv, s-a descoperit dupa actele gasite la el, era Marius Sendrea, fiul profesorului Eugen Sendrea.

In vârsta de 38 de ani, venise acasa, din Anglia, pentru a-si inmormânta tatal, iar sederea s-a prelungit pentru ca mai avea de rezolvat unele probleme personale, de familie.

Prietenul lui cel mai bun, Dacian Popa, ne-a contactat si s-a aratat cutremurat de tragicul deces al celui mai bun prieten al sau.

„Noi am fost colegi de generala. Eram vecini si prieteni foarte buni. Am vorbit chiar in dimineata accidentului, mi-a spus ca avea treaba la cimitirul unde era ingropat tatal lui, apoi trebuia sa mearga la Fisc ca sa scoata ceva hârtii, deci treburi administrative. Mi-a spus si ca ii era dor sa vada cum mai arata parcul, deci cred ca acolo se ducea. Asta era la ora 9. Apoi nu a mai raspuns la telefon”, povesteste Dacian Popa.

Marius locuia in Anglia de zece ani, iar acum venise acasa insotit de sotie si copilul de trei ani si jumatate, aflati la Constanta in aceste zile. Femeia a aflat cumplita veste de la politisti.

„Nu am cuvinte sa spun ce soc am suferit. Mi-a fost ca un frate, nu doar vecin. Am plâns de n-am stiut de mine!”, mai spune tânarul Dacian.

Acesta sustine si ca Marius Sendrea nu avea gânduri negre, isi revenise cât de cât dupa decesul tatalui, fusese pe la Izvorul Berheciului unde si-a regasit o matusa, vorbea de un teren.

Avea bilet de plecare in Anglia pentru ziua de joi. Din pacate, nu va ajunge la acel zbor.

Destinul acestei familii este tulburator, sotia lui Eugen Sendrea a murit in urma cu opt ani in urma unei boli cumplite.

Luna trecuta, a disparut Eugen Sendrea, iar la nici trei saptamâni, s-a stins din viata, fulgerator, si fiul sau.

Prietenul lui cel mai bun se va ocupa de inmormântare.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img