La Tg Ocna se caută mormintele deţinuţilor politici

A patra campanie de investigaţii arheologice pentru căutarea şi descoperirea mormintelor deţinuţilor politici morţi în Penitenciarul din Târgu Ocna

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează începând de astăzi, 16 septembrie 2019, a patra campanie de investigaţii arheologice în oraşul Târgu Ocna, jud. Bacău. Acţiunea urmăreşte căutarea, descoperirea, recuperarea şi identificarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici morţi în penitenciarul din localitate.

După instaurarea regimului comunist, prin fraudă electorală şi ameninţare cu forţa, conducerea politică a ţării a iniţiat un vast program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracţiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre şi colonii de muncă, internările administrative, fără proces, ori executarea sumară a oponenţilor, fără existenţa unor sentinţe judecătoreşti.

Conform unei evidenţe actualizate bazate pe surse documentare, în perioada 1950-1964 la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, un număr de 843 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 73 au decedat în timpul detenţiei. Morţii au fost înhumaţi într-un cimitir parohial situat în apropierea penitenciarului, lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena aflată în Parohia Poieni, pe str. Crizantemelor. Înmormântările au fost practicate într-o zonă distinctă a cimitirului, trupurile defuncţilor fiind depuse, fără sicriu, în gropi individuale sau comune, iar mormintele nu au fost marcate cu semne de identificare. Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit un Sanatoriu pentru bolnavi psihici, unii dintre pacienţii decedaţi aici au fost îngropaţi tot în această zonă a cimitirului, însă la adâncimi mai mici şi numai în sicrie confecţionate din placaj. În ultimele decenii, suprafaţa de teren unde au fost îngropaţi deţinuţii şi bolnavii psihici a fost cedată treptat credincioşilor din parohie pentru locuri de veci, acest lucru provocând distrugerea parţială sau totală a mormintelor mai vechi.

Evoluţia situaţiei din ultimii ani a determinat efectuarea în cursul anilor 2011, 2013 şi 2018 a unor cercetări arheologice pentru verificarea suprafeţelor de teren rămase încă neafectate de mormintele mai noi. În cursul acestor cercetări au fost identificate un număr de 42 de morminte dintre care 13 aparţineau unor foşti deţinuţi. Astăzi, în zona cimitirului care prezintă interes pentru cercetarea noastră au mai rămas libere doar câteva porţiuni restrânse de teren, care vor urma şi acestea să fie ocupate de morminte. Această stare de lucruri reclamă intervenţii arheologice repetate în scopul degajării de sarcină istorică a acestor suprafeţe, încercându-se în acest fel să se salveze ceea ce se mai poate salva din mormintele deţinuţilor rămase încă neafectate.

Rămăşiţele pământeşti recuperate în cursul cercetărilor anterioare la care se adăuga şi cele care se vor mai descoperi în campaniile următoare, intră în circuitul legal al expertizelor medico-legale şi antropologice, toate investigaţiile trebuind să conducă în cele din urmă la stabilirea identităţii acestor victime prin efectuarea testelor comparative de ADN. Din păcate, reamintim că multe din mormintele deţinuţilor politici au fost distruse în decursul timpului de înmormântările ulterioare, iar pentru recuperarea acestora nu se mai poate face nimic. Multe dintre victimele care au murit în acest penitenciar au rude şi urmaşi care, de la căderea oficială a regimului comunist, aşteaptă din partea autorităţilor statului adoptarea unor măsuri reale şi efective care să conducă la descoperirea şi recuperarea osemintelor acestor oameni, care au zăcut zeci de ani în morminte anonime. Acţiunea de la Târgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, aşa cum se ştie, ultima formă de justiţie omenească posibilă. Cazul deţinuţilor politici morţi în penitenciarul de la Târgu Ocna şi a locului unde aceştia au fost îngropaţi face obiectul unui dosar de cercetare penală, deschis la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a unei sesizări depuse de IICCMER.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare în acest proiect (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul de Istorie Târgu Ocna), alcătuit din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horaţiu Groza şi Alin Radu. Investigaţiile se vor desfăşura în strânsă conlucrare cu Parchetul Militar şi cu alte instituţii ale statului. Acţiunea este susţinută de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi se desfăşoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită în plan tehnic de Primăria oraşului Târgu Ocna (primar Ştefan Şilochi) şi Parohia Ortodoxă din Târgu Ocna-Poieni (preot Cristian Gabriel Mazilu).

Penitenciarul de la Târgu Ocna

Scurt istoric

În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste.

Condiţiile climaterice deosebite ale zonei geografice au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate un conac.

Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului.

Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece ziua aceştia erau duşi la munca din ocnă.

Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare Centrală de Muncă Silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Târgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină.

De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Târgu Ocna.

În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dat în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori.

În perioada 1851-1930, la Târgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul Primului Război Mondial, infracţiunile care predominau au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar. După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti.

După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi, iar imobilul a servit temporar ca spital de campanie.

În perioada comunistă, penitenciarul-spital din Târgu Ocna a găzduit deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când penitenciarul a fost desfiinţat.

Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Târgu Ocna a fost reînfiinţat.

Perioada comunistă a închisorii a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, precum şi deţinuţi minori, însă numai băieţi. În diferite perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Târgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi.

În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi suferinzi de TBC. În perioada 1949-1952, la Piteşti, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii, în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi aplicat un experiment inuman, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor. Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Târgu Ocna.

Aici, datorită condiţiilor speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, reeducarea s-a dovedit a fi un eşec. În cele din urmă, toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti a fost suspendată.

La Târgu Ocna nu s-a putut aplica un experiment de reeducare, ci dimpotrivă, se poate spune că ceea ce s-a întâmplat aici a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti. La acest lucru a contribuit mult şi faptul că deţinuţii erau suferinzi cu toţii de o boală contagioasă, iar personalul închisorii era rezervat în a veni în contact direct cu condamnaţii.

În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).