La Târgu Ocna, în incinta Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare și a Centrului Educativ (aflate în cartierul Tisești), a fost pusă piatra de temelie pentru zidirea unei biserici unice în România.
“Prin hramurile pe care le va avea – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și Sfinții Martiri Brâncoveni – această biserică se construiește în semn de omagiu adus memoriei mărturisitorilor ortodoxiei din închisorile comuniste, a celor care au suferit pentru libertatea noastră”, a declarat părintele Florin Smarandi, inițiator al acestui proiect.
La târnosirea temeliei noii biserici, alături de preoți ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și ai Protoieriei Onești, au participat primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi, cei ce conduc Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare și Centrul Educativ Târgu Ocna și mai mulți invitați. Slujba de sfințire a locului noii biserici și așezarea pietrei de temelie au fost oficiate de preoții Pimen Costea, Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Ioan Bârgăoanu, protoiereu al Protoieriei Onești.
La acest eveniment, la care a fost săvârșită și o slujbă religioasă pentru martirii neamului nostru românesc, au participat minorii și tinerii internați în Centrul Educativ Târgu Ocna, persoane private de libertate ce își ispășesc pedeapsa în această localitate dar și elevi ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare. Menționăm că în prezent în incinta celor două instituții aflate în cartierul Tisești este o capelă la care toate slujbele religioase sunt săvârșite de către preotul Florin Smarandi.
Este de remarcat faptul că la Târgu Ocna construcția acestei biserici începe în contextul în care pe tot parcursul anului 2017 Biserica Ortodoxă Română celebrează prin multe manifestări omagiale memoria apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului.