Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 8, Anul XII, Marți, 11 august 1915
Din sumarul acestui număr: Curierul Slănicului își încheie misiunea sa jurnalistică din această vară și își ia rămas bun de la cititorii săi; câteva dintre personalitățile care au vizitat și în acest sezon Slănicul-Moldovei.
O să sar peste articolele republicate și prezentate anterior, precum ,,Presa și Slănicul-Moldovei”, ,,La frontiera Slănicului”, ,,La hidroterapie”, ,,Slănicul și epidemiile”, Slănicul și distincțiile de clasă” și o să mă rezum la doar două subiecte, dintre care ultimul, ceva mai consistent…
Așadar, cu același respect și considerație fașă de cititorii săi, Curierul îi informează că își încetează apariția, până la următorul sezon, cel din 1916: ,,Cu numărul de față, `Curierul Slănicului` își încheie activitatea din sezonul 1915. Credincios drumului pe care l-a urmat, încă din 1902 (când publicația reapare, după cele câteva prime numere apărute în anul 1897, n. a.), ziarul nostru crede că nici anul acesta nu și-a dezmințit cititorii. Așteptat întotdeauna cu mare nerăbdare și primit cu simpatie crescândă, el a făcut tot posibilul să oglindească, cât mai fidel, cam tot ce se întâmplă în acest fermecător loc din țară. Sarcina nu e deloc ușoară, căci partea descriptivă e limitată și subiectele se epuizează repede; partea narativă și de comentariu e dificilă, prin caracterul atât de variat, delicat și capricios al evenimentelor. Câte susceptibilități trebuie menajate, cât tact și delicatețe trebuie puse uneori la încercare pentru a putea ieși la liman! Totdeauna, cu un sumar variat, plini de griji pentru toate gusturile, doritor înainte de toate de a contribui cât mai mult la ridicarea stațiunii noastre, `Curierul Slănicului` crede că și-a făcut datoria. Luându-și rămas bun pentru un șir de luni de la numeroșii săi cititori, el le transmite, din toată inima, un `La revedere, cu bine!`”, semnează în numele redacției, M. Miereanu.
Era firesc să amintesc, așa cum am făcut-o în mai toate numerele Curierului, despre vizitele oficiale sau neoficiale pe care le-au făcut în stațiune, personalități de seamă ale nației române.
În sensul celor de mai sus, ziarul ne informează: ,,În ziua de 2 august, Slănicul-Moldovei a avut cinstea de a primi vizita domnilor miniștri, dr. C. I. Angelescu și A. Radovici. Distinșii oaspeți au rămas vizibil impresionați de frumusețea și bogăția stațiunii noastre. Dl Alexandru Iliescu-Olt, vicepreședinte al Camerei Deputaților (moșier, industriaș, om politic și arendaș al Slănicului, n. a.), a oferit, la Cazinoul Regal, o masă festivă în onoarea domnilor miniștri, la care au mai participat, ca reprezentanți oficiali, dl C. L. Naumescu (inspectorul general al stațiunii) și dr. C. Pastia (medicul-șef al stațiunii).
Dr. Constantin I. Angelescu, uneori ortografiat Anghelescu (1869-1948), a fost ministru liberal al Lucrărilor Publice în Guvernul 3 al lui Ion I. C. Brătianu, medic și profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, membru fondator și președinte al Academiei de Științe din România. Totodată, domnia-sa a fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918, apoi între 1933-1934 a fost Prim-ministru al României, iar vreme de 24 ani, președintele Ateneului Român (1923-1947) și președinte al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (cunoscută și sub numele de Liga Culturală), între 1941-1947. Considerat ,,un model de devotament în serviciul neamului”, Constantin I. Angelescu a avut o importantă contribuție în procesul de modernizare al învățământului românesc și aliniere a acestuia la standardele europene, inițiind o serie de reforme, promovând, la nivel constituțional (Constituția din 1923), principii fundamentale precum libertatea învățământului, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar, instituind examenul de bacalaureat etc.
La Slănic-Moldova, C. I. Angelescu a fost însoțit de Alexandru G. Radovici (1860-1918), doctor în științe juridice la Bruxelles și ministru liberal al Industriei și Comerțului în timpul aceluiași Guvern 3 al Ion I. C. Brătianu (1914-1916). În anul 1917, în timpul retragerii guvernului în Moldova, Alexandru Radovici este numit director al Băncii Naționale din Iași.
Alți trei importanți vizitatori aflați în stațiune, au fost, Petru Missir, Nae Leonard (ambii cazați la hotelul ,,Racoviță” și Anghel Radovici (la hotelul ,,Puff”).
Petru (ortografiat și Petre) Th. Missir (1856-1929), jurist, profesor universitar, critic literar, publicist, membru de onoare al Academiei Române. A fost un important junimist, prieten cu I. L. Caragiale și protectorului lui Mihai Eminescu în ultima parte a vieții acestuia.
Iată ce îi scria I. L. Caragiale lui Petre Missir, la 26 martie 1907 și cât de elocvente sunt vorbele acestuia și pentru realitatea de astăzi: „Un dezastru mare ne pândeşte – un dezastru incalculabil; şi nu văd în toată Europa astăzi pe nimeni care să ne compătimească, măcar daco-macedo-românismul în faliment, dar-mi-te să ne mai dea și mână de ajutor. Ce am făcut, ce am dres, nu ştiu; ştiu că lumea întreagă nu ne poate suferi. Am abuzat, prin spirit de paradă şi de bravură, de închipuit prestigiu; am profesat cu furoare insolentă grandomania; am tot aruncat praf în ochii lumii – până când am ajuns în sfârşit să dispunem lumea întreagă a face astăzi haz de nenorocirile noastre” (articolul ,,I. L. Caragiale către Petre Th. Missir, la 26 martie 1907”, publicat în revista ,,Dilema Veche”, nr. 313 din 11-17 februarie 2010).
Dar iată de unde se trăgea prietenia lui Petru Missir cu I. L. Caragiale: ,,Pe lângă colaboratorii din Iași, Gh. Scorțescu mai angajase la ziarul `Evenimentul` și pe marele scriitor I. L. Caragiale, care a scris o serie de articole cu privire la Teatrul Național, articole ce au făcut mult zgomot la vremea aceea. Caragiale avea mulți prieteni în Iași, mai cu seamă pe vechii tovarăși de la `Convorbiri Literare`. Când venea in Capitala Moldovei, dânsul îi vizita mai întâi pe Nicu Gane, V. Pogor, Ioan Ianov, Petru Missir și pe alții, câți mai rămăseseră din cercul `Convorbirilor`… După aceste vizite de rigoare, dânsul căuta să se întâlnească și cu ceilalți prieteni. Fiind colaborator al `Evenimentului`, nu se putea ca venind la Iași, să nu viziteze redacția. Era primit totdeauna cu cea mai mare bucurie de către `colegii` din Capitala Moldovei. Bun prieten cu Scorțescu, Caragiale era invitatul directorului `Evenimentului`, iar cele două- trei zile, cât stătea în Iași, marele scriitor o ducea numai într-o petrecere. Se vizita restaurantul `Bolta Rece`, despre care Caragiale avea vechi amintiri și despre care ne povestea cu o duioșie mare, aducând-și aminte de vremurile când trăia Eminescu si Creangă, pe care-i cunoscuse si petrecuse de multe ori cu dânșii. Colaborarea lui Caragiale la `Evenimentul` a durat aproape un an de zile. Timpul cât a onorat cu scrisul său acest ziar, se poate spune că a fost cel mai mare succes al presei ieșene (Ion Dafin, volumul ,,Iașul cultural și social – Amintiri și însemnări”, Iași, Editura ,,Viața Românească”, 1928, subcapitolul ,,Caragiale, colaborator la Evenimentul”, pp. 74-75).
Dintr-un articol care doar în titlu face referire la prietenia lui Petru Missir cu Mihai Eminescu, aflăm în schimb despre calitățile oratorice deosebite ale lui Petru Missir, articol care preia fragmente dintr-un alt articol, intitulat „Câțiva oratori contimporani. Impresiile unui stenograf” (revista „Stenograful”, nr. 7-8/1906, și reluat în „Schițe parlamentare”, București), în care Henri Stahl îl trecea pe Missir în categoria oratorilor care „țin încordată atențiunea publicului înaintea căruia vorbesc” și mai exact printre „oratorii cari pe lângă stenograf ar avea nevoie și de un cinematograf”, după cum reiese din următoarele: `„Petre Missir este cel care gesticulează mai mult din toți oratorii studiați până aici (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Mihail Gh. Cantacuzino, Alexandru Florescu, Simion Mehedinți, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Petre P. Carp, Spiru Haret, Nicu Filipescu – n.n., A.S). Nu poate sta locului. Sare la dreapta, sare la stânga, se dă îndărăt, înaintează și uneori înlocuiește o întreagă frază printr-un simplu gest. Ca să arate, de exemplu, că nu s-a ales nimic dintr-un lucru, spune: Rezultatul, domnilor?… (aici oratorul troznește unghia degetului mare de dinți, cunoscutul gest moldovenesc). Sau, ca să spună că, în colegiul universitar, candidații erau P. Poni la Iași, iar la București T. Maiorescu, P. Misir spune: La Iași; d. Poni; la București… (aici oratorul face un grațios și profund compliment lui T. Maiorescu ce stă lângă dânsul). Vorbește iute, într-un stil săltăreț; cuvintele de spirit și de haz scapără la fiece clipă și din toate aceste pricini, Petre Missir este spaima multor stenografi, căci trebuie să nu scape nici un cuvânt să-i urmărească fizionomia atât de mobilă a feței, toate gesturile care-i subliniază atât de bine discursul și fără de care n-ai înțelege sensul unor fraze rămase fără sfârșit, și, mai trebuie să se uite, nu fără oarecare groază, la paharul tradițional de apă care, la primul gest prea energic, e menit a se transforma într-un duș răcoritor pe ceafa stenografului`” (p. 16-46). (Sursa: articolul ,,Prieteni cu Eminescu: Petru Missir”, autoare Virginia Constantiniu, publicat în ,,Monitorul de Botoșani”, la 16 septembrie 2021, la https://www.monitorulbt.ro/localbt/2021/09/16/prieteni-cu-eminescu-petru-missir-2/.
Nae Leonard (1886-1928) a fost unul dintre cei mai iubiți și mai glorioși artiști ai scenei lirice românești, dar care, din păcate, s-a stins mult prea devreme, la doar 42 de ani. Dornic de o evoluție tot mai bună și mai constantă, cu un repertoriu artistic ce cuprindea o gamă variată de personaje, tenorul a fost atât de dedicat meseriei sale de artist, încât nici boala (tuberculoză) nu l-a descurajat, deși s-a prăbuşit pe scenă, în timpul repetiţiilor la opereta ,,Fritz” de la Teatrul „Alhambra”, din noiembrie 1928, cu doar o lună înainte de a muri, în ajunul Crăciunului din 1928. Din cele aflate și scrise până acum, Leonard se pare că nu a evoluat pe scena Cazinoului din Slănic, precum alte nume sonore ale teatrului și liricii românești, prezentate în numerele anterioare ale Curierului. Este posibil ca în vizita pe care a făcut-o la Slănic-Moldova în luna august din acest sezon, acesta să nu fi dorit să iasă în evidență, astfel încât să nu apară detalii în ziar, cu toate că, vizitatorii care l-au recunoscut, în mod sigur l-au asaltat cu politețuri și multe întrebări. Cert este că numele lui apare pe lista cazărilor de la hotelul ,,Racoviță”, iar pentru boala de care suferea, aerul Slănicului, nu i-ar fi fost decât benefic, cum probabil i s-a și recomandat…
Conf. dr. Anghel Radovici (1885-1956) a fost un medic neuro-psihiatru român, de origine evreiască. Ca medic, a făcut campania din Bulgaria (1913) și în Primul Război Mondial – cea din Moldova (1916-1918), unde a contactat tifos exantematic. Între 1920-1921, a făcut cercetări cu privire la circulația influxului nervos împreună cu Jean Lhermitte, la Spitalul ,,Salpêtrière” din Paris.
A fost asistent și colaborator al celebrului neurolog, universitarul și academicianul, Gheorghe Marinescu (fondatorul Școlii Românești de Neurologie), împreună cu care a descris ,,reflexul palmo-mentonier”. Fiind un talentat vorbitor, conferințele medicului Radovici, de popularizare medicală, erau foarte apreciate de marele public, ca și cartea lui „Cum guvernează creerul” (București, 1935). Autor al monografiei „La syphilis nerveuse” (1928). Scos din învățământ de legile rasiale din 1940, a practicat mai departe într-un cabinet privat. Cooptat în ,,Centrala evreilor pentru probleme sanitare”, a putut ameliora situația evreilor deportați în Transnistria, arătând între altele că „epidemia” de paralizie din lagăre se datora hrănirii deținuților cu mazăre furajeră (latirism). Ținut de o parte de colegii comuniști pentru „păcatul” de a fi făcut parte din Centrala evreilor, a practicat mai departe la București până la moartea lui în august 1956.
Foștii lui asistenți relatează răbdarea lui la căpătâiul bolnavilor și talentul lui de clinician.
Fost intern al Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, medicul Anghel Radovici și-a publicat lucrările științifice în volumul ,,Expunere de titluri și lucrări științifice 1912-1927”, Editura Atelierele ,,Adevărul”, București. Remarcabilă a fost și teza sa de doctorat în medicină și chirurgie, susținută în decembrie 1912, la Facultatea de Medicină din București (nr. 1260 – II 30960) și intitulată ,,Coagulaţiunea-musivă şi xantochromia lichidului cefalo-rachidian (un sindrom fizico-chimic)”, conform site-ului Bibliotecii Academiei Române – Bibliografia românească modernă, la https://old.biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=r&page=40&limit=40.
Și tot cu profesorul Marinescu, dar și cu un alt neurolog, prof. dr. State Drăgănescu, medicul Radovici a descris ,,deviația oculocefalogiră în parkinsonismul postencefalitic”.
(Sursa: site-ul ,,Wikipedia”, articolul ,,Gheorghe Marinescu – 150 de ani de la naștere. Medalion biografic Gheorghe Marinescu – biographical portrait”, autori conf. dr. Octavian Buda, de la Catedra de Istorie a medicinei, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti și dr. Eduard Drima, de la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon”, Brăila, publicat în ,,Revista Medicală Română”, Volumul LX, NR. 1, An 2013, p. 85, la https://rmj.com.ro/articles/2013.1/RMR_Nr-1_2013_Art-15.pdf și pagina de Facebook ,,Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale”, la https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3145331125716673&id=1607486689501132&set=a.1607766152806519&locale=ar_AR.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Dr. Constantin I. Angelescu, site-ul ,,galeria portretelor.ro”, din colecția Muzeului Național de Istorie a României, la https://galeriaportretelor.ro/item/constantin-angelescu/.
Foto 2: Copertă carte dr. Radovivi, siteul ,,Anticariat UNU”, la https://www.anticariat-unu.ro/dr-a-radovici-expunere-de-titluri-si-lucrari-stiintifice-1912-1927-p299316#images
Foto 3: Dr. Anghel Radovici și Dr. Constantin i. Angelescu, în Guvernul Ion I. C. Brătianu (3), site-ul ,,wikipedia.ro”: Necunoscut – ,,Reclame vechi romanești”, Florin Ciobanu (colecție de epocă), la https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Ion_I.C._Br%C4%83tianu_(3)
Foto 4: Petru Missir: Wikipedia, preluare de la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Th._Missir#/media/Fi%C8%99ier:Petru_Th._Missir_(1).jpg.
Foto 5: Petru Missir și I. L. Caragiale: fotografie de epocă, Atelier Nestor Heck, Casa de Licitații ,,Historic”, la https://historic.ro/i-l-caragiale-i-petru-th-missir-fotografie-de-epoca.html, fotografie adjudecată cu prețul de 700 de euro.
Foto 6: Petru Missir, site-ul ,,Monitorul de Botoșani”, la https://www.monitorulbt.ro/localbt/2021/09/16/prieteni-cu-eminescu-petru-missir-2/.
Foto 7: Nae Leonard, site-ul ,,historia.ro”, la https://historia.ro/sectiune/portret/nae-leonard-printul-operetei-si-idolul-2234573.html
Foto 8, veche: Stațiunea Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(va urma)
