Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziaștilor Profesioniști din România (UZPR), s-a întâlnit cu jurnaliștii băcăuani, marți, la sediul Filialei „Marius Mircu”. El a venit însoțit de Miron Manega, redactor la Radio România Actualități și director editorial al ziarului „Certitudinea”, Carp Firiță, redactor șef al revistei „Detectiv Cultural”, și Lucreția Berzintu, de la UZPR Iași.
Gazdă și moderator a fost Cornel Cepariu, președintele UZPR Bacău-Neamț. „Mă bucur că ne întâlnim la dumneavoastră acasă, sunteți o filială puternică și afirm cu tărie că dacă nu era Cornel Cepariu nu erați atât de puternici, a declarat Doru Dinu Glăvan. Sunt bucuros că filiala băcăuană se prezintă foarte bine, scoate reviste și promovează UZPR.” 2019 este un an foarte important, anul centenar, a precizat președintele Uniunii, amintind că pe 11 ianuarie 1919 ziariști din toate breslele s-au întâlnit pe str. Sărindar și au hotărât să înființeze UZPR. Doru Dinu Glăvan a făcut un scurt istoric al organizației, al cărei drum a fost marcat de greutăți. S-a vorbit și despre viitor, nu doar despre trecut.
„Noi avem două mari provocări și prima este să ne îndeplinim acea obligativitate de utilitate publică”, a explicat președintele UZPR.
A doua îi vizează pe tineri, care trebuie atrași spre profesia de jurnalist și ajutați să-i facă față. Între proiectele acestui an se numără Ziua Ziaristului Român și „Convorbirile jurnalistice”, întâlniri organizate de UZPR, în cadrul cărora comunitatea află lucruri interesante despre marii ziariști ai României, despre lupta și izbânzile lor. Miron Manega a vorbit depre ziaristul Eminescu – „cel mai puternic simbol al reîntregirii noastre”- și despre „Certitudinea”, ziar care „trăiește din vânzări”, lucru destul de rar în vremurile noastre. Au urmat discuțiile cu membrii filialei băcăuane, care au împărtășit din planurile și problemele lor, căci, așa cum spunea Cornel Cepariu, președintele Filialei „Marius Mircu”, în această organizație „fiecare dintre ziariști are câte o idee, are câte un proiect”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.