Începând cu acest week-end, proiectul educațional „Programare cu răbdare” se adresează și copiilor de 9-14 ani, care sunt inițiați în tainele informaticii, folosind mediul de programare Scratch. Acesta este un limbaj de programare educațional gratuit care a fost dezvoltat de e Lifelong Kindergarten Group de la prestigioasa universitate americană Massachusetts Institute of Technology (MIT).
Având peste 35 de milioane de utilizatori înregistrați și 37 de milioane de proiecte comune, Scratch este disponibil și online, dar și offline pe diferite platforme și este orientat spre vârstele copiilor de la 8 la 16 ani. „Deoarece copiii mici au nevoie de mai multă atenție, de activități scurte, distractive și diverse, precum și de un program de lucru bine structurat și crearea unei legături între ei și cei care le predau informatica, ne-am pregătit special pentru începerea «Super aventurii programării», în cadrul cercului nostru de informatică. Am discutat întâi cu părinții, le-am prezentat echipa de voluntari și le-am explicat cât de importante sunt primele lecții.” ne-a declarat profesorul Bogdan Pătruț, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, inițiatorul proiectului.
Tinerii de la „Programare cu răbdare” au dat dovadă de mult profesionalism, mult calm și multă răbdare, explicându-le copiilor noțiuni importante necesare în programare, pe care nu toți le-au învățat încă la școală, cum ar fi numerele negative, sistemul de axe ortogonale sau unghiuri. Cei peste 50 de copii înscriși la cerc au fost împărțiți în 3 grupe, grupa de avansați lucrând deja în limbajul C++.
La grupele de Scratch, fiecare voluntar a lucrat cu 3-4 elevi, un alt voluntar prezentând la videoproiector lecția, iar altul dirijând totul, după un manual bine ales. În pauză, domnul profesor Victor Pantă a realizat le-a spus copiilor că e nevoie și de puțină mișcare, după 45 de minute de stat la calculator, astfel încât copiii au fost invitați pe terenul de sport al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”, pentru câteva minute de dezmorțire.
Elevii au fost încântați de programul zilei, mai ales că la final au și cântat La Mulți Ani unei fetițe, care chiar atunci împlinea 11 ani. Programul cercului de informatică „Programare cu răbdare” este deschis oricărui copil, de 9-18 ani, și programul poate fi urmărit pe site-ul www.programarecurabdare.ro.
Proiectul este finanțat doar din donații și sponsorizări. Spre finalul lunii martie și începtul lunii aprilie sunt așteptați mai mulți invitați speciali, cum ar fi Tamio Nakajima-Vesa, olimpicul de aur din Beiuș, acum student eminent la Oxford, Bianca Tăzlăuanu și Carmen Popa (bursiere la Google), precum și domnii profesori universitari Adrian Atanasiu, Stelian Niculescu, Marin Vlada și Silviu Gurlui, care vor susține conferințe interactive la Colegiul Național „Ferdinand I” și la Oratoriul Salezian „Don Bosco” din Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.