Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc și reprezentanta societății de construcții Confer Group, din localitate, Liliana Dascălu, au semnat, sâmbătă, 24 noiembrie, contractul de execuție a lucrărilor de consolidare a podului peste râul Trotuș. Podul este deteriorat pe o bună parte a sa și se află în această stare de aproape doi ani. Lucrarea va dura 12 luni și costă 1,8 milioane de euro, bani de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
La eveniment au fost prezenți ministrul Transporturilor, Lucian Șova, senatorul Dragoș Benea, deputații Theodora Șotcan și Costel Neculai Dunava, președintele Consiliului Județean (CJ), Sorin Brașoveanu, vicepreședintele CJ Silviu Ionel Pravăț, și subprefectul Valentin Ivancea.
„În proiect – a precizat Nicolae Gnatiuc – intră și lucrări de consolidare a malurilor râului în aval și în amonte de pod.Sunt primele lucrări de consolidare a podului de la construirea sa.Procedura de achiziție a fost una îndelungată, cu trei ofertanți. Constructorul agreat la final este o societate cu experiență în astfel de lucrări efectuate în județ și în țară, un constructor serios. Din cele 12 luni de contract, primele două luni vor fi ocupate cu lucrările de proiectare”.
De la constatarea uzurii accentuate a podului, obiectiv care face legătura între regiunile Moldova și Transilvania, dar și spre nodul Moldovei, la fața locului au venit, în timp, trei miniștri ai Transporturilor, însă abia acum s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor de consolidare.
Pe timpul lucrărilor, circulația nu va fi întreruptă total. O bandă a drumului peste pod va fi disponibilă.
Cu acest prilej, ministrul Lucian Șova, senatorul Dragoș Benea și primarul Nicolae Gnatiuc au amintit și de încheierea asfaltării segmentului de aproape cinci kilometri de drum național de la ieșirea din Onești spre Adjud, dar și de alte lucrări de investiții și de modernizare la Spitalul Onești și pentru reabilitarea unor străzi din municipiu. La Spital, investițiile au fost făcute în parteneriat cu CJ, iar banii – a spus Sorin Brașoveanu – vor fi recuperați.
„Oneștiul – a precizat Lucian Șova – este o localitate care se va afla pe traseul viitoarei autostrăzi Bacău – Brașov. Am evaluat științific obiectivele de construire a autostrăzilor care să lege Regiunea Moldova de vestul Europei, cu evaluatori din Uniunea Europeană, iar autostrada Bacău – Brașov va avea prioritate”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.