26 noiembrie 2024

La Onești au început lucrările de reabilitare la ”Calea Adjudului”

”Calea Adjudului” – ce a fost timp de mai mulți ani ”calvarul” șoferilor care traversau municipiul Onești, cu zeci de gropi peticite, cu cratere în asfalt și denivelări, cunoaște din aceste zile o nouă față.

De vineri 2 noiembrie, când au sosit aici utilajele, au demarat lucrările de reabilitare la acest sector de drum național (11 A, Onești – Adjud), situat în municipiul Onești. Lucrările de reabilitare se execută de la km 1+500 m și până la 6 +700 m (în cartierele Crucea de Piatră și Borzești până la limita cu comuna Ștefan cel Mare (la intrarea în satul Rădeana).



Execuția acestor lucrări a fost posibilă după ce porțiunea de drum național menționată a fost preluată de Ministerul Transporturilor. ”În foarte scurt timp tronsonul de drum care se întinde de la ieșirea din sensul giratoriu de la CAROM și până la limita administrativ teritorială a municipiului Onești spre Adjud (5.2 km) va fi asfaltat și redat circulației rutiere”, a declarat primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc.

Pe pagina sa de pe o rețea de socializare, el a mulțumit președintelui PSD Bacău Dragoș Benea și Ministrului Transporturilor, Lucian Șova pentru sprijinul de care s-a bucurat în aceste demersuri. Acestea au necesitat – după propria-i mărturisire, mai multe drumuri la București la Guvernul României și numeroase ore din zi și din noapte la cabinetele Ministerului Transporturilor până la ”semnalul” începerii lucrărilor de reabilitare a Căii Adjudului.

Deși execuția acestor lucrări a stârnit invidia și a adversarilor politici ai primarului Nicolae Gnatiuc, pentru mulți locuitori ai municipiului ele înseamnă un semn de normalitate, ei considerând că trebuia să se intervină de mai mult timp asupra reabilitării carosabilului de la intrarea în municipiul Onești dinspre Adjud.

Aceasta deoarece ultimele lucrări de reabilitare ale acestui drum au avut loc în urmă cu 30 de ani, atunci circulând deseori pe aici și mijloacele de transport care aduceau muncitorii pe platforma petrochimică a Borzeștiului.

Oneștenii s-ar fi bucurat ca odată cu aceste lucrări să se realizeze și o pistă pentru bicicliști precum și amenajarea unor scurgeri ale torenților din zonă, ce dau mari bătăi de cap de fiecare dată la căderi mari de precipitații. Pentru șoferii care tranzitează Valea Trotușului menționăm că vestea reabilitării Căii Adjudului din Onești ”vine la pachet” cu o alta: a fost finalizată asfaltarea a 22 kilometri pe DN 12 A (Comănești – Ghimeș), până la limita cu județul Harghita, fiind de remarcat și faptul că recent au fost reabilitate porțiuni mari de pe DN 11, Onești – Bacău (Sănduleni – Bacău și Helegiu – Onești).

După efectuarea acestor lucrări, ce asigură o circulație fluentă în zona Văii Trotușului automobiliștii dar și locuitorii din zonă mai au o întrebare: când se vor realiza asemenea lucrări de reabilitare și pe tronsonul Poiana Sărată – Onești (DN 11 Brașov – Bacău), ce are mare nevoie de astfel de lucrări? Este de evidențiat faptul că pe aici, prin Pasul Oituz, care face legătura între Moldova și Transilvania, trec zilnic peste 8000 de autovehicole.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014