La noi, in Italia

La noi, in Italia…La noi, la Roma…In Spania, nu este asa…In Germania, unde locuiesc de 15 ani, este altfel…

Aud, mai ales in lunile de vara, când vin in tara cetateni români plecati la munca sau la alte activitati prin tari din Europa, asemenea expresii, spuse cu un ton ironic si cu accent gen Raducioiu. Au plecat, multi, foarte multi, deoarece nu-si mai gaseau rostul pe aici, nu-si mai puteau intretine familiile, aveau rate de achitat, copii in scoli sau la facultati.

In 25 de ani, mii de bacauani s-au stabilit definitiv in acele tari, si-au luat familiile, au lichidat „afacerile” si dusi au fost.

Cei mai multi, insa, se intorc periodic, când pot si când ii preseaza institutiile statului sau problemele de familie, dorul de parinti sau copii. Nu stiu cât s-au legat de tara unde si-au gasit temporar de lucru, insa ramân surprins când vin la redactie sau ma intâlnesc cu ei pe strada si una-doua ii dau cu La noi, in Italia.

O fi Italia o tara frumoasa – si este – dar a da cu tifla asa de repede si asa de usor tarii unde te-ai nascut, crescut si invatat, mi se pare ca vine dintr-o lipsa stânjenitoare de educatie, de patriotism, de bun simt.

Nu sufla o vorba, insa, despre ce au lasat in urma, despre situatia copiilor parasiti „la noi in România”, in grija bunicilor, a vecinilor, rudelor, deveniti problema pentru institutiile statului, a scolii, politiei, DGASPC, fara adapost, hrana si conditii minime de educatie, supravietuire. Lipsa lor din tara, de lânga ei, imposibilitatea bunicilor de a-i intretine, de a-i struni au consecinte, mai ales in familiile de unde au plecat mamele minorilor, dintre cele mai grave: abandonul scolar, consumul de droguri, cersetoria, aderarea la grupuri infractionale, dar si intrarea pe mâna unor oameni lipsiti de scrupule care ii transforma in sclavi.

Multi ajung in arestul politiei, o parte sunt preluati in centrele specializate, unde, aflam de la conducerea DGASPC, numarul celor internati a crescut ingrijorator. Sunt in aceste centre si 22 de perechi de frati, proveniti din familii destramate, unul dintre parinti a plecat „la noi in Italia”, altul a ramas „la noi in România”, luându-si si acesta lumea in cap, parasindu-si copiii. Este o realitate crunta, de o gravitate majora, care, cetateni si cetatence, se poate rezolva doar aici, La noi, in România!