Timp de patru zile, 28 mai -31 mai 2019, într-un cadru feeric, de sfârşit de primăvară, la cei 40 de ani, Grădiniţa cu program prelungit ,,Raza de soare”, structură a Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, a îmbrăcat haine de sărbătoare. În zilele dedicate aniversării, prin activităţile propuse, cadrele didactice (foste şi actuale), preşcolarii şi părinţii şi-au dat mâna, în bucuria de a realiza un tablou al promovării succesului.
În prima zi, marţi, 28 mai , a avut loc, la sala Ateneu , spectacolul ,, La mulţi ani, grădiniţa mea”! Toate grupele din gradiniţă au susţinut un program de cântece , dansuri , recitări , scenete, spre încântarea părinţilor. Miercuri, 29 mai, s-a organizat , în curtea grădiniţei, un târg de obiecte realizate de către preşcolari împreună cu cadrele didactice, iar joi s-au organizat actvităţi sportive , concursuri în curtea grădiniţei şi s-a sărbătorit, în cadru festiv, ziua de 1 iunie .
Vineri , 31 mai , sub genericul ,,Amintiri , gânduri la 40 de ani”, s-a organizat o întâlnire între generaţii. Au fost invitate foste cadre didactice, acum venerabile pensionare, foşti elevi , cadre didactice actuale , reprezentanţi ai ISJ şi ai comunităţii locale.
Timp de trei ore, într-un emoţionant schimb de impresii, s-au depănat amintiri, au fost rememorate momentele principale ale evoluţiei grădiniţei în cei 40 de ani de activitate, timp în care se rulau secvenţe din activităţile desfăşurate pe parcusul acestor ani.
Intâlnirea între generaţii ne-a creat o mare bucurie, ne-a oferit posibilitatea de a le mulţumi fostelor colege pentru dăruirea şi contribuţia la ridicarea prestigiului grădiniţei , acordându-le o diplomă de merit. S-a creat o atmosferă destinsă , prietenească , în care fiecare a reuşit să-şi împărtăşească gândurile , experienţa , întâmplările plăcute şi mai puţin plăcute , astfel încât noua generație să poată să salute cu respect exemplul fostelor colege, ducând mai departe , cu responsabilitate, crezul, speranțele, idealurile lor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.