„La moarte și la scos cărți nu trebuie să te grăbești”

Elevat/aplaudat/premiat/tulburător/seducător „prizonier al tăcerii” în Poezie („Locuiesc într-o clipă cu zăvorul la ușă,/ în singurătatea ce mă ține în ger”), Victor Munteanu este un Om al Cetăţii care poate fi asemuit cu un vulcan care erupe mereu sau cu un perpetuum mobile de speța întâi. Unde este prezent Victor Munteanu, nu lipseşte evenimentul, fie că acesta este editorial, de avangardă axiologică sau de așezare în operă cu nuanţe/ecouri naţionale a unui demers managerial literar, cultural. Victor Munteanu fiinţează de parcă repausul/tihna condeiului/proiectelor n-ar exista pe lume. Care este proximul său proiect editorial? Să-l ascultăm…

„La ce lucrez acum? La relația mea cu Dumnezeu. Adică la ceea ce am neglijat trei sferturi din viața asta atât de scurtă. Abia acum încerc să realizez ce înseamnă cu-adevărat un răsărit și un asfințit de soare, o naștere și o înmormântare de om. Abia acum înțeleg care este sensul izbăvitor al suferinței. Am trecut cu ochii închiși pe lângă darurile vieții și abia la acest capăt de drum descopăr cu uimire puterea vorbitoare a lucrurilor simple.

Lucrez, așadar, la o viitoare carte de poeme la care încă nu mă grăbesc să-i găsesc un titlu. Dacă Dumnezeu va da sănătate și zile, voi continua să lupt pe albul hârtiei până voi da de izvorul cel mai adânc al cuvântului din care să țâșnească poemul vindecător. Poemul care să mă liniștească și să-mi dea un bilet de trecere pe… celălat mal. Pentru că poezia adevărată nu poate ieși decât din durere. De-aceea sunt tot mai convins că, după rugăciune, poezia rămâne singura modalitate a omului de a sta de vorbă cu Dumnezeu.

Până la începutul toamnei sper să scot pe piață al treilea volum de interviuri Personalități la ora destăinuirilor (primele trei apărând sub titlul Dezvăluiri), carte în care aproape fiecare intervievat invocă în felul specific tensiunea, încercările și tulburarea dintr-o societate abulică și scoate în evidență manifestarea violentă a contradicțiilor la toate nivelurile vieții materiale și spirituale. Falimentul firmelor, șomajul, scăderea puterii de cumpărare a populației, impasurile din economie, finanțe, energetică arată o omenire ajunsă la paroxism. Alegerea interlocutorului a avut în vedere nu numai seriozitatea și credibilitatea acestuia în mijlocul lumii în care trăiește, ci și deschiderea pentru sinceritate și cunoaștere, capacitatea sa de a conștientiza și de a înțelege, mai cu seamă, sensul pe care îl are istoria propriilor sale fapte.

Amânată de furtunile postdecembriste de tot felul așteaptă și o carte de proză scurtă, începută cu peste două decenii în urmă. Chiar dacă la moarte și la scos cărți nu trebuie să te grăbești – după cum spunea cineva – sper, totuși, ca lunile friguroase din iarna ce va veni să mă strângă la masa de lucru și să reușesc să lansez acest volum într-una din întâlnirile «Avangardei» din primăvară.

De amintit ar mai fi și faptul că, având o datorie morală față de locul de baștină, m-am angajat și la prima monografie a comunei Icușești – Neamț, intitulată La izvoarele veșniciei, lucrare pe care sper s-o finalizez în următorii doi ani. Și toate astea în măsura în care îmi va permite pregătirea celei de-a XXVII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară «Avangarda XXII» din septembrie, precum și a celei de-a XXIII-a ediții a sărbătorii «Crăciunul Scriitorilor» din 6 decembrie. Fără să mai socotim efectele imprevizibilului care pot năvăli când te aștepți mai puțin.”