La „Marele pescar”. Cum te imbolnavesti pe balta

In urma cu o saptamâna, asa, la sfârsit de toamna, in Piata Centrala, s-a mai deschis un magazin de pescuit. Mi-am propus sa-mi fac timp sa-i calc pragul, mai ales ca, in primavara, tot in zona, lânga chioscul cu mici, mai aparuse unul.

Cred in ideea de concurenta si diversitatea ofertei in materie de scule pentru pescuit, mai ales in anotimpul care vine. Ai timp sa-ti faci planuri si sa-ti completezi „arsenalul” cu ultimele noutati. Un magazin de pescuit nu este, in sine, o afacere. Trebuie intâi sa investesti banii in marfa si abia apoi sa-i recuperezi, daca reusesti sa-ti motivezi clientii s-o cumpere.

Nici un producator de renume nu mai da pe datorie, dupa câte tepe s-au luat. Vorba unui mucalit, „plata ca pe centura”. Magazinul este pozitionat lânga zona unde se vând legume. Intru. Trezesc un semnal de avertizare sonor dupa ce deschid usa.

Spatiul, nu prea mare, este gestionat cu grija, plin cu de toate. Mai erau doua persoane si vânzatorul care ii expica uneia dintre ele, in termeni „tehnici”, ceva. Astept sa termine, sa-l ispitesc cu date despre patron. „Da! Il cheama Gabi Mocanu…Il aveti in fata. Cu ce va pot ajuta?”

Pleaca ma de-aici!

Interlocutorul meu a implinit pe treisprezece aprilie, patruzeci si doi de ani. Data nasterii i-a purtat noroc in viata. S-a nascut in Onesti si copilaria a petrecut-o acolo. Dialogul se leaga rapid. „Sunt pescar bolnav. Vânator nu. Se spune ca e foarte greu sa le imbini pe amândoua. Am prieteni care sunt si vânatori. Dar, la vânat, e o linie mai aparte. Totul se face organizat. Sunt anumite perioade pentru fiecare specie. Mie imi place sa nu depind de cineva.

Pescuiesc de când eram in clasa a patra, de la zece ani. Aveam un prieten, mult mai in vârsta, Toader Lucan, care ma lua cu el la pescuit. Si am contactat virusul. Mergeam pe Siret, in zona Sascutului. Plecam de vinerea si ne intorceam duminica, seara. Saptamânal, din aprilie si pâna in octombrie. Am facut un calcul. Cam trei luni pe an, adunând zilele, le petreceam la pescuit. Mama era disperata ca nu mai stateam deloc acasa.

Terminam scoala si plecam. Mi-am mai facut inca un prieten, Nelu Vaciu. Amândoi nu mai sunt acum printre noi. Erau cam de-o seama cu parintii mei. Toader a murit lânga mine, când eram la pescuit. Probleme de sanatate.” Suntem intrerupti, din când in când, de potentialii clienti. Se uita, intreaba si pleaca. Unii promit ca revin. Timp de o ora si jumatate, cât am stat acolo, unul singur a cumparat ceva. Bine, era si o ora nepotrivita, mijlocul zilei, si trecuse doar o saptamâna de la deschidere. In acest domeniu, renumele – mai bun sau mai rau, devine reclama, si se transmite rapid, din aproape in aproape, de la pescar la pescar.

„Am treizeci si doi de ani de când merg la pescuit. Adunat asa, câte trei luni pe an, sunt sase ani de stat incontinuu pe balta. Am descoperit secretul. Si când eram mic, veneau pescari batrâni lânga mine, sa vada ce fac eu de prind peste, si ei nu. Eram si foarte norocos. Dar, am dat lectii mereu. Mergeam in locuri intesate de pescari. Abia imi gaseam si eu cu greu, un petec de mal, refuzat de ei. Si incepeam sa scot.

Aveam tehnica mea, inventiile mele. Monturi cum nu mai vazusera. Lasau unditele si veneau sa se minuneze. Asta, la inceput. Când au vazut ca nu e vorba numai de noroc, ma alungau. «Pleaca ma pustiulica. Da-i drumul. Numai tu sa prinzi! Imi iei pestele, da-i drumul!». Si nu ma primeau sa ma asez. Chiar ma alungau. Unul, la Adjudul Vechi, a aruncat si cu pietre dupa mine. « Baaa…! Aici numai eu pescuiesc». Ii enervam, ca prindeam.”

Intre spaime si minuni

Gabi ar putea scrie un roman, la câte experiente a trait si câte amintiri, mai mult sau mai putin frumoase, a adunat in timp. Inotator bun, primele lectii le-a luat traversând de mic Tazlaul, a salvat trei oameni de la inec. O femeie si doi tineri. Ultimul era sa-l ia cu el in adâncuri. Spune simplu:

„Am avut noroc, ca am reusit sa ma desprind din inclestarea lui. L-am tras de par si a scapat. Cu femeia, a fost o minune. Era deja inconstienta. M-a cautat dupa câteva luni, sa-mi multumeasca, ca am avut curajul, pustan fiind, sa sar dupa ea. De la tata am invatat cum sa ma apropii, din spate, de cineva aflat in aceasta situatie. Dar, uite ca se-ntâmpla sa ajungi, intr-o clipa de neatentie, in «imbratisarea mortii». Daca cel pe care vrei sa-l salvezi s-a agatat de tine…esti si tu pierdut.” Suna telefonul.

Are probleme cu masina si a dus-o la un atelier. La capitolul timp, nu sta prea bine. Are, insa, rabdare si tact sa stea de vorba cu toti cei care-i trec pragul. Imi pomenise ceva despre spaime, teama. Il rog sa mai povesteasca. „Eram prin optzeci si sase, in octombrie, la pescuit, la Orbeni. Trebuia sa ma intâlnesc cu Vaciu. El se dusese la Racaciuni. Urma sa vina spre seara la mine. N-a mai venit. S-a facut noapte. Eram singur cuc pe malul Siretului. Cât aveam…paisprezece ani. De unde ca acuma cort, saltea sau sac de dormit?! Doar un nailon si o patura. Era, insa, o luna plina, de vedeai sa citesti. Am intins patura, m-am asezat pe jumatate, am tras nailonul peste mine si m-am acoperit cu cealalta jumatate de patura.

Sa-mi creez microclimatul, ca dimineata se lasa bruma. Nu adia vântul. Nu se auzea un zgomot. Nimic! Am adormit. Cred ca pe la vreo doua dimineata, asa am estimat eu mai târziu, simt ca ma impunge ceva. Pe la coaste, pe la picioare. Cum dormeam infofolit, dau de pe cap nailonul si patura, si deschid ochii. In jurul meu, numai boturi. Era o haita de câini de la o stâna din apropiere. Ce tipat am scos…! S-au speriat câini, de-au inceput sa chelalaiasca si-au luat-o la fuga. Asa de tare m-am speriat…Vedeam, dupa aia, numai umbre.

Mi-a trebuit aproape o luna sa-mi revin. Insa, spaima trasa atunci nu pot s-o uit. Totusi, n-am prins teama de câini. Asa ca am fost, dupa aia, muscat de doua ori, tot la pescuit. Prima data, chiar de unul pe care-l credeam blând. Ii spuneau pescarii Hulalau. Asta, pe baraj, la Sascut. Era un ciobanesc mare, de la o stâna de-acolo, pe care-l mângaiau toti si-i dadeau de mâncare. Ei…când l-am mângâiat eu, n-am stiut ca, in apropiere, era o catea in calduri. M-a prins de picior si mi-a sfâsiat pantalonii. Noroc ca mi-a dat drumul. Du-te la spital, injectii, mers schiop. Si-acuma se vad coltii. Dar, mai tare m-au durut injectiile.”

Pestele a devenit un lux

Despre pescuit, Gabi Mocanu recunoaste ca ar putea vorbi non-stop. Nu a participat la competitii de gen. Face echipa cu Ion Hârlau, un var bun, dar care este mai mult plecat in strainatate. Când vine in tara, la doua luni, discuta si experimenteaza, impreuna, ultimele noutati in domeniu. „Pescuitul este un drog scump care nu face rau.

Este, insa, un viciu in care trebuie sa investesti mereu. Dar, dupa ce arunci undita in apa, simti cum ti se echilibreaza tensiunea. Balta pentru mine este medicamentul, antidotul. Dar, daca ai prins odata un peste mare, de calibru, nu te mai vindeci niciodata.” Era logic ca, din pescuit, sa ajunga si sa se intretina.

A inceput prima data ca distribuitor de peste si produse din peste, pentru marile complexe comerciale. Un fel de intermediar, de fapt. „Când am realizat ca kilogramul de peste bate kilogramul de carne, dar magazine de desfacere sunt in proportie de treizeci la unu, am deschis primul magazin propriu, la Onesti.

Am constatat ca pestele este, pentru multi, un produs de lux.” A devenit, intre timp, unic distribuitor pe zona pentru un mare hipermarket. Pasul urmator a constat in diversificarea activitatii, combinând pasiunea cu munca, comercializând si articole pentru pescuit. A luat afacerea pe cont propriu. Acesta este al doilea magazin deschis pentru pescari. „Eu nu consider ca fac comert. Pentru mine este un hobby.

[wonderplugin_gallery id=”55″]

Ca sa nu zic ca mai aduc si bani de acasa. De aceea, cine vine la mine, ca este sau nu pescar, prin sfaturile si recomandarile pe care le dau, vreau sa mai vina si a doua oara. Având atâtia ani de experienta, pot sa-i recomand, in functie de anotimp, loc, vreme si tipul de peste pe care vrea sa-l prinda, tehnici noi, nade, monturi, astfel incât, o iesire de recreere sa se transforme intr-o partida reusita de pescuit.” O invitatie, deci, de a trece pe la „Marele Pescar”.

Si, ca sa aflati când se imbolnavesc, cei care merg pe balta, de microbul pescuitului, raspunsul il da tot Gabi. „Când vad ca vecinul prinde peste si se duc sa-l intrebe!”