In asteptarea unei locuinte sociale de la Primarie, o batrana, de 71 de ani, bolnava si fara niciun ajutor, a ajuns in strada. Cat a putut sa suporte financiar, a stat in chirie pe unde a apucat. Acum este evacuata cu ordin judecatoresc. In strada, ca pe un caine, impreuna cu fiica sa, si ea bolnava de schizofrenie. In zadar se mai lupta cu mai marii care ne conduc orasul. Cu cei care au obtinut votul majoritatii bacauanilor. Femeia isi va trai batranetea chinuita in frig si ploaie. In ultima sedinta de Consiliu Local a fost discutata si situatia ei. Tot degeaba.
Eugenia Paraluta. Are 71 de ani si simte ca viata ei a luat sfarsit. In aceeasi zi in care a primit ordinul judecatoresc de evacuare a casei in care sta cu chirie. In cinci zile a fost obligata sa iasa in strada. In cinci zile, toata viata ei a fost ingramadita in cativa saci mari de rafie. Acolo si-a adunat lucrurile muncite cu greu. Acolo si-a inghesuit cu lacrimi fierbinti amarul din suflet si durerea. Are grija si de fata ei. Pentru bolnava de schizofrenie, grad II, Dana, este singurul sprijin. Nu o mai ajuta mintea, sufletul ei a ramas ca al unui copil, desi are 50 de ani. Au ramas amandoua fara niciun acoperis deasupra capului, in 1992. Batrana si-a vandut atunci apartamentul, disperata, ca sa-si ingrijeasca fiica. Toti banii i-a dat la doctori. Apoi, cat a putut sa suporte financiar, din pensie, a platit chirie. Pana mai ieri, cand a aflat ca va ajunge in strada, ca un caine. „Am avut contract cu proprietara casei pana in octombrie, anul trecut, isi incepe povestea trista Eugenia Paraluta. Dupa aceea, mi-a luat chirie fara acte. Mi-a luat bani luni in sir, desi imi spunea ca tot in strada o sa ajung. Acum fata ei vrea sa vanda apartamentul. M-a batut si aici in casa, ca e isterica si nu mai gandeste. Apoi mi-au marit chiria. De la 100 la 150 de euro. Toata pensia mea o dadeam lor si noi traiam numai din ce ia fata ajutor”.
Promisiuni electorale
A cerut ajutor la Primarie. Ca o ultima speranta. Nu a cersit nimic. A batut haituita la usi. Degeaba. Nu vrea decat o locuinta sociala. O camaruta in care sa-si duca mai departe viata chinuita. De opt ani, demersurile ei sunt zadarnice. De opt ani se chinuie, blestemata parca, sa-si traiasca viata plina de durere. Si-a pus ultima nadejde in primar. A crezut ca numai el e salvarea… „Mi-a promis ca ma ajuta, dar dupa alegeri. M-am dus in martie anul acesta la el, mi-a dat ajutor sa-mi platesc chiria pe trei luni si a spus ca dupa alegeri ma ajuta. Dar asa a ramas. Din 2005 cica imi este aprobat dosarul. Suntem in toamna lui 2008 si eu tot a nimanui sunt. Nu mai am putere. Am toate bolile de pe lume, fata nu mai are minte in cap. Pensiile noastre sunt foarte mici. Eu am 470 cu tot cu CAR si fata alti 217 ca handicapat de grad II”, continua sfarsita batrana. Ieri, in bucatarie, tocmai isi pregatea masa: mamaliga cu ghiare de pui fierte in apa cu sare. „Pai sa avem ceva in burta, ca daca plec de aici nu stiu cand o sa mai punem ceva cald in gura…”, adauga ca pentru ea. „Nu mai fac fata cheltuielilor. Peste tot cere chirie mare si garantie de milioane. De unde atatia bani? O camera amarata vreau si eu. Unde sa-mi oblojesc ranile si sa-mi ingrijesc fata. Am asteptat casa de la Primarie. Mi-au spus ca nu s-a adunat comisia.”
Sanse nule
Comisia s-a intrunit. Vineri. Intr-o sedinta de Consiliu Local. Cand presa a ridicat problema batranei, cei in drept sa o ajute au raspuns sec: dosarul va fi aprobat abia in octombrie. Adica peste o luna. Sau poate nici atunci. Mai grav este ca numele Eugeniei Paraluta sau al fiicei sale Dana Ferat nici nu apar pe lista locuintelor sociale ce urmeaza sa fie date in folosinta. Sansa batranei sa isi gaseasca linistea este practic nula. „Unde sa ma duc? N-am unde! Nu am pe nimeni. N-am frati, n-am surori, n-am tata, n-am mama. O am doar pe fata si ea pe mine”, a izbucnit in plans, parca haituita de cosmar, femeia. „O sa ajung in strada, aici, in fata trenului”. Pana ieri, locuinta ei era undeva pe strada Garofitei. De azi, e in strada. Scris de Anca Petrescu
