La implinirea a 88 de ani, Generalul de Flotila Aeriana Alexandru Leonov a pus „câte un infinit pe fiecare aripa”

Astazi, 12 septembrie 2016, gral.fl.aeriana (r) Alexandru Leonov , aseaza „câte un infinit pe fiecare aripa”. Câte un opt intors, pe fiecare mâna – spune zâmbind – si isi intinde bratele, simulând zborul.

Ziua de 12 septembrie este motiv de sarbatoare in familia Leonov. La implinirea celor 88 de ani, generalul in retragere Alexandru Leonov, presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi „Eremia Grigorescu” Bacau, nu va petrece prea mult, pentru ca mare parte dintre fostii camarazi au plecat in alta lume sau vârsta inaintata nu le mai permite deplasarea. In schimb, ii va fi alaturi sotia, Victoria Leonov.

Despre cei 88 de ani ai sai, generalul spune ca au fost cei mai frumosi. A prins razboiul pe când era premilitar, a mers pe jos de la Botosani pâna in Oltenia, a ramas cu imaginea razboiului, a facut foamea, mai târziu a urmat scoala militara si dupa absolvire, a fost oprit sa predea in invatamântul militar.

– Ati fost un profesor drastic?

– Drept sa va spun, am fost cam exigent. Nu am cedat la calitate si stiu ca pe alocuri, acest lucru mi-a atras antipatia unora. Pe durata cursurilor, i-am obligat pe militari sa se perfectioneze ca pregatire si i-am determinat pe multi sa urmeze si o forma de invatamânt superior civil. Din cei 40 de ani petrecuti in uniforma, 37 de ani am slujit in aviatie, in invatamântul militar. Am contribuit la pregatirea pilotilor si a maistrilor militari de la Medias, iar din anul 1981 si pâna la pensie, am fost seful sectiei invatamânt la Centrul de Instructie al Aviatiei.

– La ce vârsta ati trait experienta razboiului?

– Tin minte ca in 1944, la sfârsitul lunii martie s-a dat ordin de la Statul Major, ca tinerii nascuti pâna in anul 1928 sa fie mobilizati si sa se deplaseze catre sud. Nu implinisem 16 ani când am fost fortati sa plecam. Nu am avut vreme sa-mi iau ramas bun nici de la parinti. Ne-au incolonat si militienii ne-au insotit de la Botosani pâna in Oltenia, la Romanati. Tin minte ca Pastele ne-a prins pe drum. Eram in coloana, pe la Panciu, iar o femeie mi-a dat un cozonac, de pomana. Desi ne era foame, nu l-am mâncat pentru era saptamâna mare. Dupa doua zile l-am impartit cu tovarasii de drum. Mai târziu, ajunsi pe la Ploiesti, am privit acest mars ca pe o aventura. Ne-am luat mai multi baieti si ne-am urcat intr-un tren care mergea la Bucuresti. Am vrut sa vedem capitala. A trebuit sa ne intoarcem repede pentru ca pe 4 aprilie a fost primul bombardament al anglo-americanilor, la Chitila. Am trecut si peste asta, iar o vreme am fost nevoiti sa muncim, ca sa ne intretinem. In luna iulie, a venit ordin sa fim repartizati la unitati militare. Eu am ajuns la Breaza. Tot aici, pe 23 august 1944, am ascultat in direct la radio proclamatia regelui Mihai I.

– Ce v-a marcat existenta in timpul razboiului?

– In luna octombrie a aceluiasi an am fost demobilizati de la Breaza si ne-am intors fiecare de unde am plecat. Ne-am intors tot pe jos si am vazut pe traseu urmele razboiului. Pamântul fusese lasat pârloaga pentru ca populatia a fost evacuata din zona operativa. La Râmnic am gasit lazi intregi cu munitie, ramase in urma razboiului. Când am plecat de la Breaza, am primit fiecare câte o pâine neagra, de 1 kg. Am mâncat doua zile din ea, dupa care, pe drum am ros boabe de porumb si radacini de sfecla. Când am ajuns in zona unde fusese frontul, pe la Dolhasca, am vazut ca se intorceau si proprietarii caselor. O familie ne-a facut terci si atât de bun mi s-a parut, de parca mâncasem vreo delicatesa. Ne era atât de foame, incât, tin minte si acum mirosul pâinii coapte din Roman. Mi-a fost rusine sa cer, insa amintirea aceasta este atât de prezenta, de parca s-a intâmplat mai ieri.

– Ce va anima in lupta obtinerii drepturilor cuvenite veteranilor de razboi?

– Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi „Eremia Grigorescu” exista din anul 1990, insa presedinte al filialei Bacau sunt din anul 2005. Am militat in tot acest timp pentru drepturile veteranilor de razboi. Indemnizatia acestora este de doar 112 lei. Cei care au fost decorati pe front, primesc 222 de lei. Acesta este nivelul de atentie acordat veteranilor. Daca este sa facem o comparatie, la rusi, veteranii primesc o indemnizatie de 1.500 – 2.000 de euro, iar in Occident, un veteran are o renta cuprinsa intre 4.000 si 5.000 euro. Faptul ca ne imputinam de la un an la altul, va scapa tara de o chetuiala in plus. In judetul Bacau mai sunt 700 de veterani, din 30.000 câti erau in anul 1990. Urmasele veteranilor de razboi sunt vreo 3.500. Cred cu tarie ca veteranii de razboi merita o atentie mai mare din partea guvernantilor, iar efortul financiar nu este atât de mare.