24 decembrie 2024

La Colegiul Economic, sute de elevi învață umăr la umăr / Ore de curs în dormitoare

Fostul cămin al Colegiului Economic a fost transformat în săli de clasă. Câte 30 de elevi stau înghesuiți pe câțiva metri pătrați. Directorul colegiului spune că s-a făcut totul spre binele elevilor, iar sesizările sunt rău-voitoare. Colegiul nu a solicitat încă autorizație sanitară de funcționare.

Părinții unor elevi de la Colegiul Economic ne-au sesizat condițiile necorespunzătoare în care se desfășoară orele de curs la anumite clase. Ei reclamă că un număr mare de clase au fost mutate în căminul liceului, pentru a se învăța numai dimineața, și susțin că la baza acestei decizii stă interesul profesorilor, care nu doresc să piardă meditațiile de la domiciliu. Aceasta nu este singura nemulțumire. Părinții ne scriu că se învață în clase improvizate în foste camere de cămin, proiectate pentru cazarea a 6-8 elevi. În fiecare clasă învață însă între 28 și 30 de elevi, așezați, „fără logică”, cu spatele la geamuri. Mobilierul este caracterizat ca „mizerabil” la etajele I, II și III. În plus, acesta provine din casări de la alte școli și este neadecvat elevilor de liceu, bine dezvoltați fizic. Nu există grup sanitar la fiecare etaj pentru băieți și fete, holurile sunt înguste, iar în pauze se creează un adevărat haos. Părinții sunt îngrijorați că, în caz de incendiu sau cutremur, copiii s-ar putea călca în picioare pe culoare. Directorul Ovidiu Cojocaru ne-a declarat că „sesizarea este aberantă, iar afirmația privitoare la meditații, denigratoare la adresa colegilor”. Mai spune că situația de acum nu-i o noutate, că se învață așa de ani de zile. „Tot ce am făcut eu a fost să reorganizez spațiile pentru că am considerat că învățământul de după-amiază este de proastă calitate, a mai declarat directorul Cojocaru. Avem 72 de clase, adică 1916 elevi, și doar 22 săli de clasă în corpul principal, dintre care trei sunt laboratoare. Este imposibil să învețe toți elevii în acest corp”. Directorul ne-a mai declarat, după ce și-a adus doi martori la discuție, că aici este mâna unuia dintre profesori, care încearcă să facă rău școlii și lui personal. „Cu siguranță v-a sesizat unul dintre colegi, supărat că nu mai face ore în corpul de pe strada Oituz, unde erau nesupravegheați de director. Eu am adus clasele de post-liceală și de arte și meserii aici, sub ochii mei”.



Haos pe holuri și în clase

În prima pauză am fost conduși în corpul B al Colegiului Economic, fost cămin. Holurile erau ticsite de elevi, iar clasele la fel, ceea ce făcea aerul greu de respirat. Lumina e slabă. În clasele de la parter, mobilierul pare nou, dar restul arată rău. Tabla a fost improvizată de o parte și de cealaltă a ușii. Băncile sunt așezate cu fața spre ușă, așa că lumina le vine elevilor din spate. Îi întrebăm pe elevii din clasa a IX-a A cum se simt ca boboci într-o astfel de clasă. „Rău”, vine răspunsul. La IX E, băncile lipite îi lasă cu greu pe copii să se strecoare printre ele. Se cunoaște străduința părinților de a amenaja clasele: mai o perdea, mai un tablou. Cosmetizarea nu e de ajuns: sălile de clasă seamănă tot a cutie de sardele. La a X-a C, directorul îi întreabă pe elevi dacă mai vor să învețe după-amiaza, ca anul trecut. Unii, da, alții ba. „Care-ai spus &laquoDa&raquo?”, întreabă directorul? Nu se mai aude nici musca. La toaletă e jale, așa că directorul ne interzice să facem poze, din motiv de „intimitate”. La parter ar trebui să fie toaleta fetelor, dar băieții nu se sfiesc să o viziteze la nevoie. Conducerea colegiului este deranjată că am făcut cunoștință și cu această parte a reorganizării, așa că ne acuză de rea-intenție. De fapt, noi nu am încercat decât să verificăm și să dăm răspuns unei sesizări.

Fără autorizație sanitară

„Am primit și noi sesizare cu privire la situația de la Colegiul Economic”, ne-a declarat dr. Petronela Simion, șef compartiment Igienă școlară la Direcția de Sănătate Publică. „Am văzut spațiile în care se desfășoară orele, în fostul cămin, și am indicat să se respecte normele sanitare. Este vorba de cubajul de aer și de toalete. Conducerea colegiului nu a solicitat încă autorizație sanitară. Oricum, chiar dacă nu se respectă normele, nu putem închide școala. Am făcut asta doar acolo unde era pericol să cadă pe elevi”.

Scris de Doina MINCU



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img