Bacauanii cu venituri mici au luat cu asalt, ieri, centrele de distribuire a alimentelor subventionate de Uniunea Europeana (UE). Oamenii care asteptau la rând afara, in frig, acuzau de nepasare si proasta organizare autoritatile locale, care sunt responsabile de derularea programului. La centrul din cladirea Directiei de Asistenta Sociala (DAS) erau asa de multi incât parea ca toti beneficiarii au venit in prima zi.
„Totdeauna e aglomerat! Unii s-au grabit de teama ca se vor termina alimentele, dar altii chiar nu au ce mânca”, m-a lamurit o batrâna care, la 79 de ani, nu se mai mira de nimic.
Carmen Fifirig, sefa Serviciului de Asistenta Sociala din cadrul DAS, a explicat ca merge mai repede decât in anii trecuti deoarece alimentele au fost trimise ambalate de catre furnizor, fiecare beneficiar având de ridicat doua cutii mari.
Si totusi au aparut nemultumiri. O explicatie ar fi faptul ca la DAS sunt arondate circa 5.000 de persoane, adica jumatate din numarul total al beneficiarilor din municipiul Bacau. „Era mai bine in anii trecuti, când luam de la Sfântul Dumitru, acolo mergea mai usor”, sustineau cei care erau ultimii la coada.
„Ba nu, acum e mai bine, intri, semnezi si iesi”, afirmau cei care luasera deja alimentele. „E greu, toate sunt scumpe, iar veniturile mici. Eu iau pentru sotul meu, care e imobilizat la pat”, a marturisit Minodora Calin, resemnata.
„De ce nu ne-au dat alimente pe cupoane, ca la salariati? ne-a intrebat Viorica Pastia, extrem de nervoasa.Te duceai la supermarket si luai pe cupon ce aveai nevoie si când aveai nevoie. Nu era asa o nebunie si nu stateai afara, in frig!” E, si aceasta, o idee demna de luat in seama.
„Doar in primele zile e aglomerat, ne-a asigurat Carmen Fifirig, sef serviciu. Beneficiarii acestui program trebuie sa stie ca pot ridica alimentele la care au dreptul pâna la sfârsitul lunii februarie.”
Fiecare persoana primeste 8 cutii x 300 g de conserve carne de porc, 6 cutii x 300 g de conserve carne de vita, 10 cutii de pate de ficat x 200 g, 4 litri de ulei, 4 kg de zahar, 6 kg de faina, 6 kg de malai si 2 pungi x 400 g de paste fainoase. Actele necesare pentru ridicarea alimentelor sunt buletinul sau cartea de identitate si cuponul primit de la Guvern.
Centre de distributie:
1. Centrul din spatele DAS Bacau (str. Stefan cel Mare, nr. 17A) distribuie alimente persoanelor cu handicap neinstitutionalizate, gr. I si II, persoanelor beneficiare de alocatie pentru sustinerea familiei si persoanelor care beneficiaza de venitul minim garantat.
2. Biserica Catolica ”Sf. Nicolae” (zona centrala) distribuie alimentele pentru pensionarii cu pensii de pâna la 400 lei.
3. Biserica Catolica ”Fericitul Ieremia” (zona Nord) e centru de distributie pentru somerii cu indemnizatie de pâna la 400 lei si somerilor neindemnizati.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.