Cu bucuria de a organiza o manifestare unică în spațiul cultural al Bacăului asăuanii s-au întrecut pe ei și într-o atmosferă înălțătoare de cântec și dans popular românesc autentic, au petrecut la prima ediție a Balului de Paști.
Această manifestare a avut loc într-o frumoasă locație (la Passo Doble Asău), loc unde cei aproape 300 de participanți, ce au purtat costume populare tradiționale, au arătat cât de frumoase sunt tradițiile noastre , ce trebuiesc continuate spre a spori “zestrea neamului”. Participanții la această manifestare a bucuriei au fost întâmpinați cu multă căldură la intrarea în frumoasa sală și într-un cuvânt de “pace sufletească” preotul Alexandru Maxim, de la Parohia Ortodoxă “Sfântul Spiridon” din Comănești a mărturisit:
”Văd aici ‘un colț’ al României adevărate, al unei Românii de sărbătoare. Sunt un bun cunoscător și admirator al dansului popular și mă bucur să fiu înconjurat de oameni în costume populare tradiționale, să fie aici ca ‘o casă de modă’ a iei românești!
Să păstrăm aceste costume populare, ce sunt cu adevărat foarte valoroase, cu cusături deosebite și să îl purtăm în suflet pe Iisus Hristos, ca niște români creștini buni!”
Primii care au pornit “vâltoarea jocului” au fost membrii Ansamblului “Cununa Asăuanilor” (instructor, Petrică Drăgan, director Costel Gherasim), care au arătat că Asăul este “o vatră” a dansului și a cântecului popular. Fără a sta o clipă locului au intrat în atmosfera acestei sărbători tinere talente ale muzicii populare, care au cântat și au dansat în ritmul unor îndrăgite melodii.
Interpretele Maria Ghinea, Ionela Frigură, Georgiana Mitrofan, dar și oituzencele Florina Botezatu și {tefania Apreutesei precum și Geta Enculescu au dat culoare acestei manifestări, alături de ele fiind zeci și zeci de perechi ce s-au prins în “roata mare” a sârbelor și a horelor.
Asăuanii au fost poftiți la dans și de solista de muzică populară Gabriela Comăneci dar și de orchestra care a susținut-o (cu Vitalie Cortac, Mihai Grossu, Eugen Moraru și Daniel Anghel – muzicieni basarabeni, ce au fost aplaudați “la scenă deschisă” pe parcursul Balului de Paști). După ce a făcut în mai multe rânduri ca dansatorii “să încingă podeaua” solista Gabriela Comăneci și această orchestră au realizat și la finalul manifestării un moment de virtuozitate la care “s-a legat un dialog” al instrumentelor populare, ce a bucurat mult pe cei prezenți.
Având un număr de 10 perechi Ansamblul artistic “Cununa Munților” (coregraf Robert Costrovanu, director Camelia Roșu), cu o energie debordantă, a reușit într-o “splendoare a descătușării artistice” momente autentice de dans, în față, în prima pereche, fiind însuși coregraful Robert Costrovanu! Este de evidențiat faptul că alături de “oameni în floarea vârstei” (de 40 – 45 ani), în acest ansamblu, cu aceeași mare dăruire evoluează și dansatorul Costică Lazăr, de 70 ani!
Solistele de muzică populară Roberta Rață, Brândușa Pavel, Larisa Gherasim dar și interpreții Petrică Vasile Popa (profesor la Colegiul Național de Artă “George Apostu” din Bacău) și Ioan Cassian Fotea au format “cel de-al doilea pluton”, care a adus voia bună și bucuria la manifestarea de la Asău, arătând că este o întrecere permanentă între generațiile care duc mai departe folclorul românesc.
Cu o altă “magnifică salbă” de dansuri populare din zona etnografică a Bacăului, într-un iureș de bucurie și armonie, a cuprins scena Ansamblul artistic “Ca La Noi” (director Camelia Roșu). De această dată maestrul coregraf Robert Costrovanu a urmărit totul de aproape, minunându-se de fiecare mișcare coregrafică a dansatorilor, ce au fost răsplătiți cu aplauze prelungite. Bucuria acestei petreceri a fost împărtășită și de membrii Ansamblului “Trandafir de la Sărata”, ce a fost prezent la Asău și cu un grup vocal din care a făcut parte solista de muzică populară Maria Enache. Un plus de vigoare a fost adus de recitalurile susținute de bucovinenii Alexandru Brădățan și Gheorghiță Rotaru.
Pentru faptul că prin sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Asău Ansamblul “Cununa Muntelui” din localitate a devenit “un etalon” pentru județul Bacău în promovarea folclorului și a tradițiilor populare a fost felicitat Constantin Rădulescu, primarul acestei comune. Prezent la manifestare Constantin Rădulescu a menționat:”Nu putem clădi nimic fără un fundament solid și atunci ne întoarcem la valorile satului!”.
Este de menționat faptul că acest ansamblu a mai oferit și “o salbă” a celor mai frumoase cântece populare odată cu evoluția interpretelor Rodica Saulea, Angela Păduraru și a grupului vocal. Cu gândul mereu la transmiterea mai departe a neasemuitului tezaur folcloric al neamului Camelia Roșu, principala organizatoare a acestei manifestări, ce a avut alături pe Constantin Gherasim, Alexandru Gherasim șI Adrian Zavloschi, a declarat :”Ideea de ‘bal tradițional’ de sărbători este din Bucovina și cred că și aici în județul Bacău se pot organiza asemenea evenimente”.