Imediat dupa decembrie 1989, tinerii mai ales au evadat din lagarul crud si aberant al abia impuscatului tovaras secretar general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceausescu. Au rupt granitele ca sa-i vada pe domnii capitalisti, patroni ai fabricelor si uzinelor particulare unde se produceau produsele la care au visat toata copilaria, adolescenta si prima tinerete. Bineinteles ca ar fi vrut sa lucreze pe salarii uriase in respectivele fabrici si uzine. Insa, pentru multi, socul a fost atât de mare incât au dat inapoi in fata unei societati de neinteles, mai ales ca nu erau pregatiti deloc sa faca fata unor rigori impamântenite in Occident timp de secole. Asa ca s-au intors in tara sa traiasca tranzitia interminabila, sa probeze democratia originala a lui Iliescu, privatizarea ambetata a lui Vacaroiu si sa se iluzioneze ca Ion Ratiu va reusi sa le convinga bunicii si parinti ca tot economia de piata este solutia pentru a avea o sansa intr-o lume a competitiei. Ei, tinerii de atunci, au asistat neputinciosi la impotrivirea prosteasca la privatizari – “Nu ne vindem tara!” Binenteles ca nu am vândut-o, am dat-o gratis! Au urmat inflatia, somajul, munca pe nimic la noii patroni români, creditele la banci si… copiii. Copiii carora nu au reusit sa le ofere decât blugi, calculatoare, telefoane destepte si o ingrozitoare lipsa de viitor. Ei, tinerii din decembrie 1989, s-au blazat, au obosit, nu prea mai vor nimic altceva decât sa ajunga la pensie, desi se vede ca nici aia nu mai este sigura. Tinerii din 2013 vor altceva, desi nu i-a ajutat nimeni sa stie ce-i acel altceva, insa incearca sa scape din tunelul la capatul caruia luminita nu se mai aprinde. Unii invata cu drag si spot, iar apoi isi depun dosarele la universitati din Occidentul in fata caruia parintii lor au dat inapoi. Lor nu le este frica, mai ales ca si-au probat valoarea la concursuri si olimpiade internationale. Alti tineri, mai putin dotati pentru lucrurile mintii, dar onesti si harnici, incearca sa-si descopere in România un rost al vietii. Dupa ce tatii lor au fugit de armata, baietii, si fetele, chiar, aleg sa devina militari cu acte-n regula. Nu din patriotism neaparat, desi sentimentul exista, ci dintr-un pragmatism binefacator. Mai sunt si dintre cei care au avut curajul si puterea sa-si faca o cariera printr-o multinationala care-i stoarce de energie si idei. Toti acestia sunt viitoarea Armata a României, cea care va declansa insurectia capitalista reala intr-o tara lasata la jumatatea drumului de parintii lor. Eu am incredere ca vor invinge pentru ei, dar si pentru noi, prizonierii bataliilor pe care n-am stiut sa le câstigam.
- Advertisement -
