Infiintata in 2005, la Cluj-Napoca, societatea Kunden Broker, specializata in crearea de programe de asigurare adaptate la necesitatile clientilor si in acordarea de consultanta pe termen lung, a deschis o filiala si in municipiul Bacau. Incepand de ieri, reprezentantii firmei pot fi consultati la biroul situat la Camera de Comert si Industrie Bacau, strada Libertatii nr. 1. Deschiderea oficialã a noului birou a avut loc intr-un cadru festiv, unde au fost prezenti, alãturi de directorul general, Bernhard Neumaier, cei mai buni manageri ai firmei si cei mai de succes reprezentanti pe zona Moldova. "Ne bucuram mult ca avem si in Bacau manageri si consultanti care au aratat in anul 2010 potentialul enorm si aptitudinile deosebite pe care le au. Spre marea noastra bucurie am fost premiati cu ocazia Galei pietei asigurarilor ca cel mai puternic broker si pe plan local, in judetul Bacau. Tocmai datorita rezultatelor record inregistrate aici am decis sa deschidem acest birou", a declarat Bernhard Neumaier, directorul general Kunden Broker. Intrucat in ultima vreme, pe piata asigurarilor, multe firme de brokeraj au pus mai mult accent pe maximizarea comisionului, neglijand astfel consilierea profesionista a clientilor, societatea Kunden Broker a transformat aceasta lacuna intr-o posibilitate de a-si crea un avantaj clar pe piata. Pentru a atinge acest obiectiv, compania a mizat pe managementul flexibil, actiunea rapida si puterea programelor de asigurare Kunden Broker, create in colaborare cu partenerii de produse. Concentrandu-se pe satisfacerea nevoilor clientilor si pe cresterea constanta a rezultatelor firmei, compania a realizat fundamentul pentru succesul pe termen lung. "Produsele noastre reprezinta un beneficiu in primul rand pentru client, pentru consultant si mai apoi pentru broker si societatea de asigurare, deoarece intotdeauna au generat o situatie castig-castig. Potentialul de dezvoltare este imens mai ales in domeniile pe care ne-am specializat: pensie si sanatate. Pe piata romaneasca mai sunt multe de facut si suntem pregatiti sa ne asumam rolul de lideri pe piata!", a mai spus Bernhard Neumaier. Filozofia firmei KundenBroker s-a dovedit a fi cea corecta. Potrivit revistei de profil Insurance Profile (editia pentru anul 2010), Kunden Broker se situeaza pe locul intai in clasamentul tuturor brokerilor de asigurare de pe piata din Romania. Cu un volum de prime intermediate de 26,97 milioane lei, Kunden Broker a inregistrat o crestere de 42,22 la suta (in euro) comparativ cu anul precedent.
Andreea Gavrila