Kogalniceanu si cofeturile

Radu Rosetti povesteste o intâmplare din vremea domniei lui Mihai Sturza, cu Kogalniceanu in rolul principal.

„Dumitrache Mavrocordat mi-a povestit o anecdota foarte nostima din vremea în care era adjutant domnesc împreuna cu Kogalniceanu, am uitat în care an. Era atunci aga (prefect de politie) Stefanica Catargiu, nu stiu care, tatal lui Lascar Catargiu sau acel al Beduinului, caci si unul si altul era desemnat sub acelas diminutiv, de Stefanica.

În fiecare dimineata, aga venea la voda si-i prezenta raport scris de evenimentele ce avusese loc în cele douazeci si patru de ceasuri expirate. Obisnuit, acel raport nu cuprindea aproape nimica, doara vrun mic incendiu, furturi de putina însamnatate, accidente pricinuite de vite scapate, batai pe la crâsme. Iar Stefanica Catargiu avea obicei ca, la sfârsitul raportului, dupa ce mai adaugea, cu câteva rânduri mai jos formula stereotipa: „al mariei-tale preaplecata sluga”, sa lese un lung spatiu alb, iscalind tocmai jos: „Aga Stefan Catargiu”.

Kogalniceanu si cu Mavrocordat au avut ideea sa ieie acest raport, pe care voda îl arunca totdeauna în paner, sa taie partea lasata în alb, sub raport, cu iscalitura, si sa scrie deasupra acesteia urmatoarele cuvinte: „Timofte! Vei slobozi aducatorului o oca de cofeturi bune.”

Apoi pretioasa hârtie se dadea, într-o zi, în mâna amantei lui Dumitrache Mavrocordat si în cea urmatoare în mâna dragutei lui Kogalniceanu: bineînteles a amantei în acel moment în uz. Timofte, cofetarul de atunci al curtii domnesti, vazând iscalitura agai, slobozea îndata cofeturile. Lucrurile au tot mers astfeli mai multe luni, pana când Timofte a constatat ca socoteala se ridica la mai bine de o suta de galbeni (oca de cofeturi se vindea de el cu un galban).

Vazând ca boieriul nu plateste si închipuindu-si ca nu-si da sama ca socoteala a crescut într-atâta, i-a trimes-o. Mare surprindere a lui Stefanica Catargiu, care trimete pe vatavul lui de ograda sa vada ce încurcatura este la mijloc. Timofte arata atunci vatavului teancul de tiduli cu iscalitura agai. Vatavul recunoaste semnatura stapînu-sau si, cerând tidulie de la Timofte, le duce Catargiului.

Desi nu din cale-afara destept, aga pricepe de unde provine multimea de iscalituri ale sale si, prin cercetari facute la Timofte, aflând la cine merg cofeturile, ghiceste cine sunt autorii însalaciunii.

Nu zice nimica, dar pe raportul urmator, dupa ce da sama de întâmplarile din oras, adauga: „Doi aghiotanti ai mariei-tale fura pe aga în fiecare zi cu câte o oca de cofeturi.” Apoi iscaleste, dar imediat sub formula: „al mariei-tale etc.”.

S-întalege ca voda, când a vazut mentiunea de la sfârsitul raportului, a cerut agai lamuriri pe cari acesta s-a grabit sa i le deie. Voda a facut mare haz de „pozna” facuta agai sale, atât de mult haz, încât a rupt pentru o data cu obiceiurile lui mai mult decât parcimonioase. A chemat pe cei doi delincventi si, cu glasul lui sfârnâit, li-a tinut urmatoriul limbagiu:

— Ticalosilor, nu vi-i rusine sa va apucati de talharii si sa pradati tocmai pe aga? Vi s-ar cadea sa va dau pe amândoi afara din slujba si sa va tin închisi pana ce-ti plati banii cofetarului. Dar de data asta, iaca, va iert si voi achita eu pe cofetar, dar sa stiti ca, de va veti mai apuca de asemene talharii, va trimat la gros!”

Radu Rosetti