26 noiembrie 2024

Kirill, nefăcătorul de pace

,,Războiul […] este un lucru atât de teribil, încât niciun om, mai ales un om creștin, nu are dreptul să-și asume responsabilitatea de a-1 începe”… Ai auzit, Vladimir Mihailovici Gundiaev, zis  Kirill I, zis și Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii? Am citat din Lev Nikolaevici Tolstoi, întrucât zilele acestea am simțit, împreună, o mare scârbă privind către declarațiile tale de justificare a războiului. Ne-am întrebat amândoi unde este ortodoxia din tine și n-am zărit-o nicăieri…

,,În numele lui Dumnezeu, opriți-vă un moment, încetați lucrarea voastră, priviți în jurul vostru!” Nu se poate să nu fi auzit și vorbele acestea pe care le-a rostit Tolstoi. Nu-ți fac viața un iad, dacă ne gândim că Tolstoi a fost perceput și ca învățător al nației tale? Un bătrân înțelept din ,,Război și pace” zice că în Europa ,,nici pomeneală nu era [un] război adevărat, ci era vorba doar de un fel de joc de marionete, în care jucau oamenii zilei, prefăcându-se că fac şi ei ceva”. Nu ți se pare că așa stau lucrurile și acum? Dacă ai avea măcar o fărâmă de suflet, auzind glasul unui alt personaj tolstoian – ,,Ce lucru groaznic războiul, ce lucru groaznic!” – ar  trebui să-ți trăiești coșmaresc amărâtul rest de viață. Dar nu e cazul; de sufletele aflate în derivă nici coșmarul nu se poate lipi.



Ce fel de Biblie citești tu, Kirille? În BibliaBiblie eu am citit altceva…„Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiți în pace cu toți oamenii” (Romani, 12:18, 19)… ,,Vă poruncesc […] să vă iubiți unii pe alții!” (Ioan, 15:17)… Te-am visat într-o noapte că purtai un kalașnikov în loc de toiag. Nu te îngrozește asta?… Tot Tolstoi, Kirille, zice că ,,înţelepciunea nu are nevoie de violență”… ,,Fericiți făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei, 5:9). Tu, Kirille, fiul  cui vei fi?… Da, așa cred și eu…

 

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014