Obisnuiti cu aerul tare
Start in forta pentru Selena Motor Sport. Trei locuri doi si un loc trei in prima etapa a Campionatului National, desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute, la Bacau. Plus un premiu acordat pentru cel mai tanar pilot al competitiei. Rezultate notabile pentru un club obisnuit cu aerul tare al inaltimilor. „E bine ca am inceput cu dreptul. E greu sa ajungi sus, dar e si mai dificil sa te mentii. Noi ne dorim sa ramanem pe podium si la sfarsitul sezonului”, a declarat directorul sportiv al clubului bacauan, Vladimir Bortov.
Inaintea campionului
Selena Motor Sport si-a asigurat prezenta pe podium la toate clasele la care a avut piloti inscrisi in concurs. Panglica a fost taiata de Daniel Nechita, care s-a pozitionat al doilea la clasa Pufo, in urma braileanului Roberto Ene. Nechita a reusit sa termine al doilea in ambele manse, surclasandu-l astfel pe campionul en-titre, Leonard Borlovan. De aplaudat debutul ucraineanului Mihailov Paskar (6 ani), de la Selena Motor Sport. Paskar a fost premiat in calitate de cel mai tanar sportiv al campionatului, atat de Federatie, cat si de clubul sau, care i-a oferit, prin intermediul pilotului din Formula BMW, Doru Sechelariu, o splendida motocicleta de 30 cm cubi.
In familie
Cea mai disputata clasa a fost MINI, care a reunit la start un numar de noua piloti. Victoria a revenit lui Mihnea Ioan Stefan (Scoala de Karting Herastrau), urmat de doi reprezentanti ai gazdelor, Denis Marcu si Petrut Florescu. De altfel, ordinea finala Stefan, Marcu, Florescu a fost pastrata in ambele manse de concurs, in ciuda deselor rasturnari de situatie din timpul curselor. „Tinand cont ca am evoluat pe pista pe care ma antrenez frecvent, eram obligat sa obtin un loc pe podium”, a spus Denis Marcu. „Etapa viitoare vreau sa termin si mai sus”, a anuntat coechipierul lui Denis, Petrut Florescu.
De lucru la curbe
Lupta acerba si la KZ2, fosta clasa Intercontinental C. Invingator: Stefan Viktor (SKAT Kart), care a castigat mansa de sambata si a terminat pe locul doi in cursa de duminica, adjudecata de Alexei Suleimanov. La general, locul secund a revenit lui Andrei Cebanu, de la Selena Motor Sport. Pilotul bacauan a incheiat pe doi mansa intai si a venit pe pozitia a patra in mansa de duminica. „Locul doi e bun, dar pe viitor vreau sa vad cum e sa inchei in frunte. Pentru asta, trebuie sa mai lucrez insa la curbe”, a precizat Cebanu.
Organizare excelenta
„O etapa promitatoare, gazduita in conditii excelente de Selena Motor Sport”, a concluzionat observatorul ACR-CNAK, Calin Herascu. Oficialul federal a subliniat absenta incidentelor si faptul ca marea majoritate a pilotilor s-au prezentat intr-o forma sportiva buna la startul campionatului. Calin Herascu a explicat si motivele pentru care cursele clasei KF2 nu s-au mai disputat: „Initial, la aceasta clasa erau inscrisi patru piloti, dar nu s-au prezentat decat doi. Imbucurator este insa faptul ca, per total, la cele patru clase, am avut mai multi piloti decat anul trecut. Sa speram ca vom continua pe aceeasi linie”. Urmatoarea etapa va avea loc luna viitoare, tot pe kartodromul „Selena Motor Sport”.Scris de Dan Sion
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.