ACS Pas cu Pas Bacău ține mereu capul de afiș la competițiile interne și internaționale de karate shotokan la care participă. Dar, în egală măsură, ține… pasul și cu oportunitățile pe care le oferă diferitele seminare de profil organizate în țară.
Astfel, gruparea băcăuană antrenată de Octavian Goga nu a ratat prezența la Seminarul Internațional susținut în perioada 3-6 aprilie, la Brașov, de unul dintre cei mai buni tehnicieni ai karate-ului mondial shihan Maso Kagawa (9 DAN-JKS) și de elevul său, multiplul campion mondial sensei Koji Arimoto.
„A fost o experiență de excepție, care a presupus antrenamente intense de kihon și kata atât pentru sportivii începători și avansați, cât și pentru antrenori și instructori. Este pentru a treia oară când particip la acest seminar, de la care încerc să acumulez cât mai multe cunoștiințe și informații atât de necesare pentru perfecționarea noastră ca antrenori și pentru a putea pune în practică cele mai noi metode de antrenament care să le permită elevilor noștri de a deveni tot mai buni”, a declarat antrenorul ACS Pas cu Pas Bacău, Octavian Goga, care este la al doilea seminar în 2025:
„În februarie am avut plăcerea de a fi prezent la cel organizat de Federația Română de Karate, coordonat de shihan Nagaki Mitsuru (8 DAN), instructor șef JSKA”.