27 decembrie 2024

Karate/ Campionatul National FRK- WKC: Sakura Onesti, pe podium

Sakura Onesti a obtinut sapte medalii la Campionatul National pentru copii si cadeti organizat la finalul saptamânii trecute, la Brasov, de Federatia Româna de Karate WKC. La competitia care a reunit la start peste 600 de karateka de la 62 de cluburi din tara, gruparea onesteana pregatita de Florin Ionita si Adriana Filip a participat cu 18 sportivi. Cinci dintre acestia au urca pe podium in cadrul concursurilor individuale. Astfel, Anca -Petronela Simion a obtinut medalia de aur la kumite Shobu Nihon fete 11-12 ani, Matia Alupei a cucerit, la rândul sau, aurul la kumite Shobu Nihon baieti 11-12 ani, Rares Petru Popa a luat argintul la kumite Shobu Nihon baieti 9-10 ani, Ioana Giurgiu si-a acontat bronzul la kumite Shobu Nihon fete 7-8 ani, in timp ce Octavian Susanu a ocupat locul 3 la kata Shotokan baieti 9-10 ani. Echipa de kumite fete 11-12 ani formata din Anca Simion, Bianca Rosu si Teodora Alupei a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului, la fel ca si echipa de kata baieti 9-10 ani, alcatuita din Octavian Susanu, Rares Popa si Tudor Popescu Potârca. „Concursul s-a dovedit extrem de obositor, solicitând la maximum rezistenta si vointa sportivilor”, au concluzionat cei doi antrenori de la Sakura, Florin Ionita si Adriana Filip, care au tinut sa-i remarce in mod deosebit pe Anca Simion si Matia Alupei: „Au reusit un concurs exceptional, fara greseala, câstigând toate meciurile disputate. Speram sa ramâna la acest nivel si la urmatoarele concursuri”.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img