La un termen de judecată, într-un proces de contrabandă cu țigări, judecătoarea m-a „scos la lecție”.
Era ședință publică, dar ea voia să știe cine sunt și de ce scriu. Sala era plină de comercianți de „țigări, țigări”. Dacă până atunci nu se prinseseră, au aflat de la judecătoare că sunt ziarist.
La al doilea termen, deja ne cunoșteam, nu?, aceeași judecătoare a repetat schema: „Avem și presă în sală, putem începe”, fără să se gândească o clipă că asta m-ar putea expune unui pericol (asumat, de altfel, de ziariști).
Uite, cam de asta mă zbârlesc dacă mai aud expresia aia preferată a ignoranților care cred că au aflat adevărul absolut – „Presa asta…”, completată firește de mâna aruncată în aer a lehamite.
Dacă pulsul îți crește și ochii ți se bulbucă privind-o (revoltat, evident!) pe fata de la pagina 5, e de prost gust să te plângi că presa nu mai e ce a fost și să vorbești de calitate și de educarea publicului.
Ai validat, fără să știi, acest gen de presă, doar cumpărând o publicație de scandal. Ca apoi să scuipi pe ea, nu publicația, ci întreaga presă.
Paradoxul este că înverșunarea cea mai mare vine tocmai de la aceia care sunt la curent cu toate mondenitățile și scandalurile momentului. Într-adevăr, o parte a presei a ales să se uite sub fuste, unul din multele compromisuri acceptate cu noduri în gât pentru a rezista pe piață, dar a făcut-o pentru că tu, și tu, și tu ați cerut.
Nu o să ridic în slăvi niciodată această meserie, deseori ingrată, nu o să vorbesc de profesionalism, deontologie etc, la modul general, pentru că, la fel ca alte profesii, nici presa nu a fost scutită de derapaje, unele grave, penale.
Însă, parcă tot mai aprig, jurnaliștii sunt huliți și puși la zid, la grămadă. Uneori, doar pentru că reflectă o realitate care nu place. Presa a fost mereu oglinda societății, cu bune și rele, și a încercat să se adapteze la schimbările, cerințele și așteptările publicului de-a lungul timpului. Scandalurile plac, să nu ne mințim, deși e greu de recunoscut în gura mare.
Titlurile bombastice au fost impuse tot de publicul amorțit, plictisit de platitudini. Fac trafic, mai mult decât o știre serioasă, ceea ce înseamnă publicitate, mai mult suport pentru o publicație. Fără suport se pierde și calitatea. Ne învârtim în cerc, nu?
Un cerc vicios în care toată lumea vrea calitate, dar gratis, la un click distanță. Legătura dintre presă și public trebuie să se bazeze pe reciprocitate.
Or, în condițiile în care articole „subțiri”, de cancan, vor fi creditate, sub diverse forme, acestea vor continua să fie servite. Și criticile nu-și mai au locul.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.