Naționalele Under 16 de judo derulate la finalul săptămânii trecute la Satu Mare au adus în contul CSM Bacău două medalii, ambele de bronz. Medaliații „CSMeilor” au fost Ștefania Olaru, una dintre surprizele categoriei 70 kg și Radu Nistor, poziționat al treilea la 66 kg.
„Ștefania merită toate felicitările în condițiile în care are doar trei luni de antrenament în spate. Voința sa deosebită i-a permis însă să țină pasul cu adversare cu o experiență net superioară. Și rezultatul lui Radu este unul bun, deși mă așteptam mai mult de la el în condițiile în care acesta trebuia să fie anul său. Din păcate, anumite greșeli au cântărit destul de greu și l-au privat de o clasare superioară”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Aurel Chelariu.
Pentru judoka băcăuani urmează finala Campionatului Național Under 21, masculin și feminin, ce se va disputa pe 1 aprilie, la Focșani.