15 noiembrie 2024

Județul Bacău va coopera cu Raionul Belgorod-Dnestrovski

Consiliul Județean (CJ) Bacău a aprobat încheierea Acordului de Cooperare cu Administrația Raională de Stat Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă) în scopul stabilirii de relații bilaterale în domeniile administrativ, economic, cultural, social și educațional. De fapt, acordul s-a încheiat între unitățile administrativ-teritoriale, mai exact între Județul Bacău, reprezentat de Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, și Raionul Belgorod-Dnestrovski din Regiunea Odessa a Ucrainei, reprezentat de Sergei Ilcenko, președintele Administrației Raionale de Stat.
Cele două unități administrative „vor promova dezvoltarea reciprocă a comerțului, industriilor, investițiilor și a altor tipuri de cooperare economică”, vor crea condiții favorabile „pentru dezvoltarea activității comune a entităților economice”, inclusiv promovarea, susținerea și protejarea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.

Investiții, expoziții și schimb de specialiști

De asemenea, vor organiza „expoziții de produse ale companiilor din județul Bacău și ale companiilor din raionul Belgorod-Dnestrovski”, vor face schimb de informații privind „proiectele de investiții promițătoare pe care este oportun să le pună în aplicare pe teritoriul părților”, inclusiv proiecte ce obține finanțare de la Uniunea Europeană, dar vor schimba și informații privind principalele tipuri de produse destinate exportului.
Acordul mai prevede promovarea turismului, dezvoltarea de proiecte în domeniul protecției mediului și utilizării resurselor, cooperarea științifică și tehnică, schimbul de specialiști, organizarea de stagii de pregătire, dezvoltarea de programe educaționale comune și organizarea de seminarii pentru profesori, studenți și elevi.
CJ Bacău și Administrația Raională de Stat Belgorod-Dnestrovski vor suporta în mod independent cheltuielile apărute în cursul implementării acordului, în limitele prevăzute de legislația fiecărei țări. Acordul are avizul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Dezvoltării Regionale și a fost încheiat pe o durată de trei ani.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014