24 decembrie 2024

Județul Bacău se menține în topul absorbției fondurilor europene

Județul Bacău se menține în topul absorbției fondurilor europene, ocupând locul 2 pe regiunea Nord – Est, după județul Iași și locul 7 la nivel național.

Conform datelor statistice furnizate de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Județul Bacău continuă să se numere printre județele fruntașe în ceea ce privește atragerea de fonduri europene.



„Locul județului Bacău – 2 în regiune şi 7 la nivel național – în materie de contracte cu finanțare UE semnate, pe principalele programe operaționale, este onorant, dar ne şi obligă la flexibilizarea decontărilor de către Guvern şi Comisie, astfel încât fondurile europene să fie în mod concret absorbite, iar proiectele finalizate la timp”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

În urma contractelor de finanțare semnate, în cadrul perioadei de programare financiară 2014 – 2020, Județul Bacău ocupă locul șapte la nivel național. Au fost semnate un număr de 257 de contracte de finanțare, din care 99 sunt finalizate, iar 158 sunt în derulare. Suma atrasă efectiv din fonduri europene este de 3.953.920.353.

Valorile contractelor pe fiecare program operațional arată foarte clar că Programul Operațional Infrastructură Mare și Programul Operațional Regional sunt cele mai eficiente și benefice programe operaționale ale actualei programări financiare.

„Cel puțin la fel de importantă ca atragerea de fonduri europene este implementarea propriu-zisă a finanțărilor, adică absorbția concretă de bani europeni, lucru condiționat de capacitatea administrativă a beneficiarilor, respectiv de expertiza și priceperea echipelor de implementare. Valoarea totală a contractelor încheiate în județul Bacău, în care se regăsește și cofinanțarea este de 5.640.758.609 lei (peste 1 miliard de euro)”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

„În pofida ultimilor doi ani foarte complicați şi imprevizibili (pandemie, război, inflație etc), echipa social-democrată de la conducerea Consiliului Județean a fost consecventă în prioritizarea atragerii si absorbției fondurilor europene. Ei i se adaugă autorități ale administrației publice locale din județ care au înțeles că, folosiți cu chibzuință, banii europeni rămân o soluție a cărei eficacitate este greu de pus la îndoială”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

„Investițiile în dezvoltarea infrastructurii de utilități (apă/canalizare) a județului (POIM), în reabilitarea infrastructurii rutiere şi sporirea rezilienței sistemului sanitar (POR) îşi arată – încet, dar sigur – roadele.

În acest context, cu atât mai relevantă şi mai necesară se dovedeşte propunerea Guvernului, materializată în OUG 101/2022, de a fi suportate, din bugetul de stat, eventualele corecții financiare sau reduceri procentuale stabilite în sarcina beneficiarilor de finanțări prin POR 2014 – 2020. Corecțiile, îndeosebi, ar fi periclitat absorbția banilor europeni şi ar fi pus sub semnul întrebării finalizarea respectivelor lucrări.

Asigurarea finanțării, prin semnarea contractelor cu fonduri europene, este un pas important: decisivă, însă, rămâne implementarea propriu-zisă a proiectelor. Degeaba avem sursa de finanțare asigurată, dacă nu dezvoltăm comunitatea cu respectivii bani!

Reiterez, în acest context, semnalul de alarmă cu privire la pericolul dezangajării în cazul UAT Municipiul Bacău: începând cu octombrie 2019, s-au semnat contracte de finanțare de peste 50 de milioane euro, dar implementarea proiectelor de mobilitate urbană trenează nepermis, pe fondul incapacității administrative ce domneşte la nivel de Primărie. Practic, riscul de a pierde finanțarea europeană este o cvasi-certitudine (termenul limită pentru demonstrarea funcționalității proiectelor este dec. 2023)”, a mai declarat prefectul Lucian Bogdănel.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img