În orașul-stațiune Rimini (Italia), are loc, în perioada 9 – 11 octombrie, ,,TTG Travel Experience”, cel mai important târg de turism tip ,,business to business” (B2B) din Italia, dedicat promovării turismului global și comercializării ofertei turistice la nivel mondial.
Consiliul Județean Bacău (CJ), prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) va participa la acest important târg de turism, alături de o delegație a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Tursimului (MEAT), la care se vor alătura și alți 17 expozanți din țară, printre care: Agenția de Turism ,,Karpaten”, Asociația de Management al Destinației ,,Mamaia – Constanța”, Agenția de Turism ,,Călător spre fericire”, ,,Romania World Travel Group – Tour Operator”, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT Prahova), Asociația de Management al Destinației ,,Visit Timișoara”, ,,România For All – Tour Operator” etc.
,,Evenimentul, organizat la Rimini, reunește operatori de turism, agenții, companii aeriene, facilități de cazare și furnizori de servicii turistice din întreaga lume pentru a crea rețele, a schimba idei și a identifica tendințe și inovații în industria turismului. Astfel, pe întreaga durată a manifestării expoziționale, reprezentanții MEAT vor avea oportunitatea de a promova oferta turistică a României, în timp ce co-expozații vor putea încheia noi parteneriate și/sau le pot consolida pe cele deja existente”, se menționează pe site-ul MEAT.
Demn de menționat este și faptul că piața italiană reprezintă o prioritate pentru țara noastră, întrucât, Italia se află în topul primelor trei țări emițătoare de turiști pentru România, vizitatorii fiind tot mai atrași de cultura românească, de city break-uri, natură și, din ce în ce mai mult, de wellness, turismul activ și de aventură.
La ediția de anul trecut de la Rimini, au fost înregistrați peste 65.000 vizitatori și 2.700 de expozanți.
Romulus-Dan BUSNEA