Efectivul salariaților în creștere, dar insuficient pentru a echilibra raportul cu pensionarii
La sfârșitul lunii ianuarie 2025, numărul salariaților din județul Bacău a ajuns la 126.400 de persoane, înregistrând o creștere de 855 de angajați față de luna decembrie 2024 (+0,7%) și cu 1.829 de persoane mai multe față de ianuarie 2024 (+1,5%).
Distribuția forței de muncă arată că majoritatea salariaților activează în domeniul serviciilor (58,4%), urmat de sectorul industriei și construcțiilor (39,0%), iar doar 2,6% lucrează în agricultură, silvicultură și piscicultură. În cadrul Regiunii de Nord-Est, angajații din Bacău reprezintă 19,0% din totalul salariaților.
Pensionarii, în continuare mai numeroși decât angajații
Deși numărul de angajați este în creștere, județul Bacău se confruntă în continuare cu un număr mai mare de pensionari decât salariați. În trimestrul IV din 2024, județul avea 136.888 de pensionari de asigurări sociale de stat, ceea ce înseamnă că la 100 de salariați revin 109 pensionari.
Totuși, se observă o scădere a numărului de pensionari, comparativ cu trimestrul III 2024 (-998 persoane, -0,7%) și față de trimestrul IV 2023 (-1.587 persoane, -1,2%).
Pensia medie, sub nivelul național
În trimestrul IV 2024, pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale din județul Bacău a fost de 2.706 lei, cu 91 de lei mai puțin (-3,25%) decât media națională.
Problema raportului dintre pensionari și angajați, o provocare economică
Diferența dintre numărul pensionarilor și cel al salariaților ridică probleme economice semnificative. O populație activă insuficientă pune presiune asupra sistemului de pensii și ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea acestuia pe termen lung.
Fără măsuri eficiente pentru atragerea forței de muncă și stimularea natalității, județul Bacău riscă să se confrunte cu un dezechilibru demografic tot mai accentuat în anii următori.